reincarnarea si suferinta umana

„Daca Dumnezeu este plin de iubire, milos si drept, de ce multe milioane de oameni inocenti sufera in timp ce vinovatii prospera in libertate? Aceasta intrebare este aproape la fel de veche ca si umanitatea insasi, si raspunsul la ea este cam la fel de vechi. Totusi nu poate fi inteles decat printr-o metaforizare.
Cuvantul evreiesc pentru reincarnare este Gilgul Neshamot – ceea ce, literal, inseamna “roata sufletului”. Daca vrem sa vedem dincolo de aparenta incocentei pedepsite si a raului rasplatit cu prosperitate, trebuie sa privim spre aceasta vasta roata metaforica cu suflete presarate pe cadrul ei rotund ca si stelele pe marginea unei galaxii. Gilgul Neshamot este o roata care se invarteste in mod constant. Si in miscarea ei, suflete vin si pleaca intr-un ciclu al nasterii, mortii si renasterii.
Acelasi proces se petrece in interiorul corpului omenesc in decursul unei singure vieti. Nasterea, cresterea, reproducerea si moartea – cele vechi produc viata noua, dand continuitatea formei fizice. Intelegerea acestui proces la nivel fizic este cheia catre adevarata perspectiva asupra continuum-ului vietii. Totusi majoritatea din cei care iau in considerare acest lucru vor fi surprinsi de cantitatea de informatie care e luata ca adevarata fara a fi insa cu adevarat trecuta printr-un process real de gandire.
Intreaga directie a evolutiei fizice este de la simplu la complex. La un capat al seriei organice se afla celula singura. La celalalt capat este trupul uman extraordinar de complex, cu nenumaratele lui celule organizate in organe, oase, vaste retele de nervi, tesutul cerebral. Trupurile noastre pun in scena in mod constant aceasta progresie. Creierul unui bebelus are o capacitate foarte mica de constienta, dar pe masura ce copiii cresc, mintile lor devin din ce in ce mai formidabile – nu atat datorita cresterii in inaltime sau greutate cat in virtutea unei constiente care devine in mod constant tot mai puternica. In cele din urma, la varste inaintate, puterea constientei scade din nou – pana cand, la moarte, instrumentul constientei, creierul, este distrus. Dar aceasta distrugere nu se extinde la suflet si nici macar la constienta insasi. Numai instrumentul a incetat sa mai existe. Procesul de evolutie continua, si intelegerea acestui lucru este esentiala pentru a intelege conceptul reincarnarii.
Peste tot in natura, formele minerale sunt distruse pentru a furniza hrana pentru plante. Plantele sunt in schimb sacrificate pentru animale, si animalele sunt sacrificate pentru om. Din punct de vedere fizic, natura nu pare a fi decat putin mai mult decat un abator. De vreme ce naturii in mod clar ii pasa atat de putin de trupurile fizice, este fireasca intrebarea daca exista vreun rost pe termen lung.
Totusi, ceva in universul nostru intretine continuumul. Cresterea, ca o roata, nu are inceput, nici sfarsit. Dar a privi viata doar ca pe un inceput si un sfarsit este asemanator cu a privi un copac din padure si a spune ca acela este singurul copac. Prinsi in continuum-ul timpului si miscarii, noi putem sa ne pierdem cu usurinta raporturile. Totul in viata, fara nici o exceptie, functioneaza ca o roata. Si totusi majoritatea oamenilor gasesc imposibil sa priveasca dincolo de momentul prezent. Le este imposibil sa vada ca prin faptul ca venim pe pamant de multe ori, adunam experienta si trecem de la un nivel la altul, exact asa cum s-a intamplat cand eram copii si cresteam.
In trecut, societatile primitive au evoluat dintr-o civilizatie de baza catre ceea ce s-ar putea numi o civilizatie morala. Ceea ce am cules, bun sau rau, este o progresie continua de experiente care poate fi vazuta ca si o incarnare urmand o alta incarnare. Crestem continuu de la societati agrare catre orase, de la razboi la pace si la razboi din nou, fara a vedea vreodata cu adevarat dincolo de locul pe care il ocupam pe cadrul rotii. Acceptam orbeste miscarea rotii care constituie vietile noastre fara macar a ne intreba catre ce sfarsit se indreapta. Dar ne aflam in zorii unei noi ere, si toate aceste lucruri sunt pe cale sa se schimbe.
Acum ca traim in Era Varsatorului, invataturile Cabbalei sunt disponibile pentru toti cei care au dorinta sa invete. Datorita volumului mereu in crestere de Lumina care a venit catre noi din intelepciunile trecutului, noi inaintam din intunecime spre o noua constienta a unei miscari spre eternitate, miscare care deja se petrece (a inceput sa se petreaca). Acum suntem capabili, daca alegem astfel, sa prindem a intelege conceptul participarii sufletului la invartirea rotii, fara limita identificarii cu un anumit corp fizic.
Pentru ca Era Varsatorului este cu adevarat Era Iluminarii, acum poate fi posibil chiar si pentru cei mai sceptici dintre noi sa intelegem ca ceea ce am dobandit in vietile anterioare ramane cu noi astazi. Am putea chiar indrazni sa spunem ca oameni care au aflat de aceste lucruri in trecut au revenit in aceasta viata cu cunostinte si experiente pe care sa le impartaseasca acestei ere.
Sa revenim la nedreptatea frustranta a nedreptatii umane. De departe se poate observa ca sursele de suferinta cel mai des intalnite sunt boala si varsta inaintata. Cu toata dezvoltarea noastra stiintifica, in lupta impotriva acestor doi adversari, noi nu am ajuns nici macar sa le zagriem suprafata daramite sa-i invingem. Nici nu am facut vreun progres in a rezolva ghicitoarea mortii insesi. Focul , indundatiile , bolile si alte dezastre sunt numai amenintari exterioare pentru pace, fericire si viata. In interior se aud urletele bataliilor contra egoismului, stupiditatii, frivolitatii, ipocriziei si lacomiei – toate nesfarsite surse de durere. Momentele de disperare sunt presarate cu zboruri ale fanteziei, cu euforii inalte, cu speranta rabdatoare ca in centrul tuturor acestora exista un refugiu de iubire, frumusete si intelegere. Totusi roata se intoarce, lasandu-ne sa ne luptam intr-o mocirla de confuzie, intrebandu-ne mereu care e scopul. “Cine sunt eu? De ce sunt aici? Unde ma duc?”
Pana cand aceste intrebari de baza ale ale existentei nu primesc raspuns, nu se poate primi nici un alt raspuns. Pana cand motivele durerii nu au fost elucidate, nimic nu poate fi explicat. Pana cand nu se da socoteala si pentru suferinta celor mai nesemnificative creaturi, nu s-a dat socoteala pentru nimic, iar intelegerea noastra filosofica asupra vietii ramane dureros de incompleta.
Raspunsul la toate acestea este unul singur : karma creata de fiecare om, in decursul vietilor lui successive.
Scopul este perfectionarea continua a sufletului, ceea ce nu se poate face intr-o singura viata, intrucit sufletul trebuie sa treaca prin mii si mii de trairi si experiente, pina sa ajunga sa spuna ca “le-am trait pe toate”.
Omul greseste, isi face o karma negativa, si trebuie sa se reincarneze din nou ca sa platesca pentru greseala sa.
Sau, face fapte bune, ceea ce se contabilizaza in Arhivele Akashice ca si un cistig, o caliliate a sufletului, cu care merge inainte in alta viata , care va fi mai usoara.
Aceasta este esenta REINCARNARII”.

mortal. aproape zic.

Merge unu intr-un bar si vede, in spatele tejghelei, un borcan plin ochi cu bancnote de 50.
Evalueaza din ochi suma, care se afla in borcan, si curios, il intreaba pe barman:
– Care-i treaba cu borcanu? ?
– Pai pe scurt? daca pui o bancnota de 50 si treci 3 teste, toti banii din borcan sunt ai tai.
– Si care sunt cele 3 teste ?
– Regula este sa le afli dupa ce pui bancnota de 50 in borcan.
Ii da omul o bancnota de 50 la barman, barmanul o baga in borcan si ii spune:
– Treaba merge cam asa: prima data trebuie sa bei, dintr-un foc, o sticla intreaga de palinca? apoi sa mergi in spatele barului, in curte, unde avem un pit bull, pe care il doare tare rau o masea, tu, cu mainile goale, trebuie sa i-o scoti. Ultimul test este cu o baba, de 90 de ani, locuieste deasupra barului, niciodata in viata ei nu a avut orgasm, tu trebuie sa o ajuti la capitolul asta.
– Stiu ca am dat bancnota de 50, dar nu fac testele. Trebuie sa fii nebun sa beai o sticla de palinca si apoi sa mai executi si testele urmatoare?
– Este alegerea ta, dar banii raman in borcan, zice barmanul.
Dupa ce bea cateva pahare, omul nostru prinde curaj si-l intreaba pe barman:
– Unde dracu-i sticla aia de palinca ?
Barmanul ii da sticla. Omul, cu ambele maini pe ea, o goleste fara sa se strambe, apoi, impiedicandu-se, isi face drum catre curtea din spate, de unde, foarte curand, se aud zgomotele luptei crancene, dupa un timp, se asterne o liniste deplina? si fix cand, restul clientilor si barmanul, credeau ca eroul nostru a murit, el intra pe usa, muscat, zgariat si cu camasa flenduri pe el, se indreapta spre bar si, spre stupefactia asistentei, striga:
– Noooh? acu? unde-i baba aia pe care o durea maseaua ?

obscenitati scabroase

o dimineata insipida, inodora, incolora, deci fada, de marti. ingrediente aproape suficiente pentru o stare de apatie universala. aproape zic. de fapt punctul de plecare era filmul meu preferat: propunere indecenta. de ce imi place. de parca gusturile s-ar discuta. emotie si dragoste. una reala, o combinatie intre sacrificiu si libertate. „am vrut sa-i pun capat. niciodata nu s-ar fi uitat la mine asa cum s-a uitat la el”. remarcabil, pentru ca „daca iti doresti mult ceva, lasa-l liber. daca se intoarce la tine, va fi al tau pe vecie. daca nu se intoarce, n-a fost al tau de la bun inceput”…

„you can’t buy people” e deja o gluma. actuala si totusi expirata. si apropos de glume si de propuneri indecente, am facut o mica selectie de pe un forum, o transpunere tipic romaneasca, relativ amuzanta de altfel. iat-o:

„Vezi o femeie pe strada sau oriunde, nu o cunosti, te duci la ea si ii faci o propunere indecenta. Credeti ca exista femei care sa-ti raspunda simplu prin DA sau NU? Fara sa te faca nesimtit, porc, in toate felurile …sau sa-ti dea una … A „testat” cineva chestia asta?”

„vama veche, mare, soare, fete cacalau. am luat un briceag, am intrat in apa si m-am dus la una care statea pe o saltea de apa (inainte m-am asigurat ca nu e cu cineva; prietenii stiu de ce) i-am spus: da-mi un pupic si promit ca nu iti gauresc salteaua. a raspuns: si daca nu-ti dau chiar ai de gand sa mi-o gauresti? tinand ca intrebarea eu putea avea doua noante, i-am raspuns porceste: chiar daca nu ai fi avut saltea tot as fi vrut sa ti-o gauresc; m-a facut nesimtit si m-a stropit cu apa => NU. a doua zi am luat pompa de umflat roti de la un prieten, am intrat in apa, m-am dus la ea si i-am spus (stropitul cu apa din ziua precedenta imi daduse tupeu): sa stii ca mi-am luat medicamentatia, nu mai umblu cu briceag la mine, dar daca ai probleme cu salteaua poti sa te bazezi pe mine sa ti-o umflu => raspuns DA. dupa zbenguiala am intrebat-o de ce in prima zi m-a refuzat. stiti ce mi-a spus? ca nu era salteaua ei, iar la faza cu gauritul sa nu inteleg cumva ca e virgina (virginele se gauresc, la celelalte pompezi); si uite asa m-a umilit la capitolul umor si prezenta de spirit”.

„in facultate m-am dus la una cu un prezervativ umflat si legat cu sfoara si am intrebat-o: „ce ar trebui sa fac ca sa ma culc cu tine si sa nu mai fie nevoie sa fol chestiile astea (am aratat spre prez) in alte scopuri decat cele pt care au fost ele concepute”. raspunsul a fost fara ezitare: ” as fii la fel de simpatic si sa vii diseara in R2″. si m-am dus ca doar nu eram prost. sau (asta a fost una din cele mai tari idei care mi-au trecut prin cap):
mergeam pe fostul Bd Muncii (acum Basarabia) si la et.l 3 dintr-un bloc era o tipa buna rau de tot (la balcon)
am facut pe draq in 4 si dupa 30-35 min am venit cu un balon (adevarat de data asta) umflat cu gaz si legat cu ata lunga, de care am legat un trandafir (a trebuit sa tai din coada ca era prea greu) si un bilet pe care scria: „daca iti plac si alte pozitii decat misionarul zi-mi nr de interfon si etajul”; m-am cam chinuit pana a ajuns balonul la ea (ca adia un pic vantul). norocul a fost ca era tot la balcon si ca a gustat ideea: nu mi-a dat interfonu’, a coborat ea si am iesit in oras. (am aflat pe urma ca nici macar nu-i placeau trandafirii”.

„era in ziua de sf Ion, trebuia sa vin in Buc de la bunica-mea (undeva spre barajul Siriu) la ziua unui prieten bun (prieten bun=musai sa fiu prezent; mai ales ca eu am fost cu ideea la cadou). autocarul era full si nu m-a mai luat => autostop. opreste unul si-mi spune ca o ia pe Buzau nu pe Valeni. ok am zis si am plecat. pe centura Buzaului primeste tel ca-i naste nevasta => ma lasa acolo si face cale’ntoarsa. le-am spus centuristelor ca nu vreau sa le fac concurenta ci stau la autostop (s-au cracanat de ras binenteles; nu la propriu) cum stateam eu asa cu destu’ spre Bucuresti, opreste un Grand Cherokee, se coboara geamu si o tipa (30-35 ani, care arata si binisor) ma intreaba: „cat ai pretu’?”
binenteles ca stiam la ce se refera dar am facut pe prostu’ si i-am spus: „stii… vroiam sa te intreb acelasi lucru” am facut o pauza si i-am spus ca fac autostopul spre Buc si cam cat imi ia (si i-am aratat si rucsacul). nu pot sa va descriu ce fata a facut si cate culori a schimbat biata de ea. mi-a spus ca mere la Rm Valcea si ca nu ajunge in Buc; a inchis geamul si a plecat”.

„eram intr-o excursie la Busteni cu cativa din tot liceul, inclusiv una cu un an mai mica decat mine. Dupa x excursii si betii de rigoare in care nu am avut nici o tangenta cu ea, in ultima sau penultima seara m-a invitat brusc la ea in camera (care o impartea cu mai multe fete) si acolo mi-a dat un frech kiss, de fata cu celelalte…dupa ce s-a dus la culcare toata lumea, am ramas numai noi 2 pe veranda. Dupa nu stiu cate mozoluri si pipaituri si alte erectii incontrolabile (cateodata uit sa iau ceva lejerie intima pe mine) ma intreaba daca am prezervativ. De unde dreq sa gasesc io prezervativ la ora 4-5 dimineatza la Busteni ??? …Deci nu am putut dormi pe burta. A doua zi mi-a zis ca are prieten, am mai umblat un pic impreuna iar cand am ajuns acasa ea nu a mai fost de gasit si eu m-am ales cu un apendix cat casa, noroc ca am scapat de operatie”.

„Să înţeleg că nu te-ai dus niciodată să întrebi o necunoscută: „Ce-ar trebui să fac ca să-mi iau o geantă-n cap” ”

„există femei care îţi răspund cu DA şi te fac porc, nesimţit etc?”

jurnalul fericirii mele

ma inchin in fata emotiilor. pentru ca ele sunt cuvintele prin care sufletul ne vorbeste. si atunci cand o face, totul paleste in jur. se intampla extrem de rar ca emotiile sa ma copleseasca. atat de mult incat sa nu am reactie, sa cad in transa. e vorba de sentimente. care nu trebuie explicate, ci pur si simplu traite. e si asta o arta, chit ca-i moda veche…

dac-ar fi sa m-apuc sa scriu jurnalul fericirii mele, probabil ca as constata brusc ca nu mai am cerneala. sau as deveni deodata orb sau mut. astia au, pesemne, simturile cele mai dezvoltate, astia stiu mai bine ca oricare din noi ce inseamna viata. nu exista o reteta, nu exista o regula. pentru ca libertatea nu isi pierde vremea cu asa ceva. cineva spunea ca bunul suprem al omului nu e viata, ci libertatea. dac-ar fi asa, am fi morti cu totii…

se spune ca trenul trece o singura data in viata prin gara, si daca nu esti pe peron sa te urci la timp, pleaca si nu se mai intoarce. l-ai pierdut pentru totdeauna. e o posibilitate. dar realitatea e mereu alta, si de aceea exista o a doua sansa. realitatea spune ca trenul respectiv opreste in fiecare zi, in aceeasi gara, la aceeasi ora. pentru ca cineva acolo sus ne iubeste. ne da, dar nu ne baga si in traista…

punct

Dezbracati de sacralitate, oamenii devin animale salbatice. Fortat de imprejurari, ma lovesc tot mai des de mentalitatea bruta a celor din jur. Astfel, doctrina generala considera ca nu exista suferinta fara sange, nu exista durere fara urme fizice. Nimic altceva nu conteaza. Psihicul, sufletul… sunt notiuni caraghioase. Totul se rezuma la ceea ce se vede, la ceea ce se stie, iar dovada palpabila e un argument. Restul nu. Aspectul cantitativ, material, primeaza. Spiritul e un moft. Intr-o lume a concretului, orice zvacnire interioara devine alint. Nimeni nu mai e dispus sa inteleaga, nimeni nu mai e dispus sa sustina. Nici macar cei foarte apropiati, care se identifica brusc in actionari ai vietii tale, impartindu-si procentele in haita. Poate nu vor sa conceapa ca nu e nici un paradox in a-ti trai mai profund prezentul, si nu e nici un afront adus spiritului de turma. Lupta e surda si oarba. Si e cu atat mai costisitoare cu cat nu exista nici o hemoragie care sa atraga atentia multimii. In general te conformezi si cedezi. Pentru ca esti constrans, pentru ca n-ai putere, pentru ca poate nu se merita. E ca si cum ai inota impotriva curentului. Ma simt ca un pacient care sufera de o boala grava la ambele picioare, ce risca a fi amputate. Pacient aflat in situatia de a decide. Ori operatia, una riscanta, scumpa, dureroasa si grea, care nu-i garanteaza vindecarea dar ar putea-o aduce, ori a ramane asa, cu dureri mai mici dar care-l macina constant, cu probabilitatea de a nu mai putea merge vreodata. Sigur, exagerez ca de obicei. Dar ma gandesc la ce nevoie as avea de picioare daca n-as sti incotro ma indrept… Traim din topor. Si asta ma omoara…

in memoriam… prezentul

„Cat am dat tot as vrea sa dau
Cat am luat tot mai vreau sa iau
Sa-nteleg lumea cum e ea
Si vreau sa m-apropii de o stea.

Viata e ca un cerc inchis
Pan’acum nu l-am deschis
De trecut nu-mi pare rau
Si stau si fac ce vreau eu
Dar nici azi
N-am atins nici o stea.

Cat as vrea sa pot s’ aleg mereu
Drumul bun oricat de greu
Nu-mi pasa eu pot sa astept!

Vreau sa am steaua mea
Vreau sa ajung la ea
Vreau sa o pot avea
Caci eu n-am atins nici o stea !

Caii bat trapul pe poteci
Eu nu vreau, nu vreau sa pleci
Ca licoarea prin mine sa treci
Sa stai sa faci tot ce-ti doresti
Si apoi sa atingem o stea !

Cat as vrea sa pot s-aleg mereu
Gandul bun din tot ce-i rau
Nu-mi pasa eu pot sa astept!
Vreau sa am steaua mea
Vreau sa fii steaua mea
Vreau sa ajungi la ea
Caci eu n-am atins nici o stea !

Sa nu-ti pese ce spun ei
Viata iti da chiar tot ce vrei
Daca nu stii, poti sa si iei
Dar eu vreau, o vreau
Vreau
Vreau sa am steaua mea
Vreau sa ajung la ea
Vreau sa o pot avea
Caci eu n-am atins nici o stea !

Vreau sa am steaua mea
Of Doamne cat as vrea
Caci eu n-am atins nici o stea !”

de ziua ta, femeie!

Femeia… Nimic nu am apreciat vreodata mai mult la o femeie decat feminitatea. Atatea calitati intr-o singura rasuflare, intr-o singura exprimare. Fie ea mama, sora, fiica, prietena, bunica, sotie, colega, amica, sau o simpla straina. E aceeasi femeie fara de care pur si simplu nu am putea exista. Respect femeia si o apreciez pentru tot ceea ce este. Insa niciodata nu mi-as dori sa fiu femeie. Conditia ei mi se pare o inechitate de cand ma stiu si nu ma stiu. Cred ca statutul femeii a fost si este unul inferior, si asta fara sa putem condamna pe cineva anume. Din pacate, discriminarea directa sau indirecta a femeii a existat si exista.

Femeia a ratat startul, nascandu-se mai tarziu, dintr-o coasta a lui Adam. De ce femeia a fost prima care a cazut prada ispitei nu stiu, dar prin pacatul originar, femeia este condamnata la suferintele nasterii si la o eterna supunere fata de barbat. Daca drepturile femeii in trecut erau net inferioare barbatului, ea fiind perceputa multa vreme ca un negru pe plantatie, exemple fiind nenumarate, nici in prezent, in ciuda unei oarecare emancipari, faptura cu „a” in coada nu a atins acelasi nivel cu barbatul. Interdictia de a intra in altar, existenta haremului, inferioritatea fizica si chiar psihica fatza de barbat, problemele menstruale lunare, accesul profesional limitat la unele functii, durerile facerii, responsabilitatile multiple in gospodarie, nevoia stringenta de cochetarie inainte de o iesire in oras, eticheta pe care societatea abia asteapta sa i-o lipeasca in caz negativ, sunt doar cateva din inegalitatile unei ecuatii cu aceleasi necunoscute. Femeia pare sa aiba in continuare mai multe obligatii decat drepturi, si asta nu e in regula. Si nu inteleg de ce.

Nu cred ca o simpla zi de 8 martie poate compensa cu ceva neajunsurile femeii intr-o lume nedreapta, poate a barbatilor. Dar e posibil ca pana si existenta unei astfel de zile a femeii sa fie dovada perfecta a acestei discriminari, sa fie o recunoastere a diferentei. Prea putin insa. Nu stiu daca femeia e mai sensibila, mai frumoasa, mai inteleapta, sau mai altfel decat barbatul. Dar stiu ca ar trebui sa aiba acelasi statut intr-o lume si asa inegala. Si nu ar trebui sa existe o zi de 8 martie in care sa ne prefacem ca o respectam mai mult, aruncandu-i mecanic o floare si un „la multi ani”.

love

e un subiect mult prea delicat si prea generos pentru a avea pretentia de a-l trata in cateva randuri aici. e un simplu raspuns fatza de un comentariu postat de o prietena la postul „one more try”. mi-a placut ideea ei, doar ca din punctul meu de vedere mi s-a parut ca lucrurile au fost putin amestecate. eu consider ca exista trei stari a ceea ce inseamna „love” in sensul pomenit acolo. ele sunt cronologice si le-as compara cu cele trei etape din viata unui om sau cu cele trei segmente principale ale unei carti, fiecare cu propriile caracteristici. prima, a fi indragostit. acea „temporary madness” sau „it erupts like an earthquake”. in varianta arhicunoscuta, fluturi in stomac, pasarele in cap, etc. as compara-o cu copilaria. entuziasm, inocentza, si toate alea. sau cu introducerea unei carti. apoi dragostea propriu-zisa. „promises of eternal passion” cum spunea ea, starea complexa de mijloc, de cunoastere, de aprofundare. „you have to work out whether your roots have become so entwined together that it is inconceivable that you should ever part”. e ca atunci cand esti adult. apare echilibrul. e vorba de cuprinsul cartii. ultima stare e iubirea. „is what is left over when being in love has burned away, and this is both an art and a fortunate accident”. iubirea e batranetzea cu intelepciunea ei, cu prietenia si respectul unei relatii in timp. e deznodamantul unei carti cu pagini mai multe sau mai putine, mai groasa sau mai subtire. care din cele trei stari reprezinta de fapt „love” ? poate fi punctul culminant al cartii, poate fi momentul psihologic al vietii, poate fi una din cele trei: indragostitul, dragostea, iubirea. care o fi ? si imi permit aici sa-l contrazic pe cel pe care-l ador prin scrierile sale: octavian paler. eu cred ca exista sentiment tragic la romani, ba chiar mai apasat ca la altii, iar dragostea la noi nu parcurge doar distanta dintre romantza si pat. si nu suntem mai superficiali ca majoritatea altora, chiar daca intr-adevar, suntem un popor care poate frige mititei pe orice golgota. as vrea sa cred in drepturile mele, pentru ca multi spun ca viata e de fapt o obligatie…

hai ca se poate

salata cu de toate. ghiveci pe saturate. hai, ca se poate. „cand m-am nascut am fost atat de surprins incat nu am vorbit cam un an si jumatate” (g.allen). cea mai buna prietena a mea, pe numele ei mic dezamagirea, ghici ce? nu ma dezamageste niciodata. apropos. multi spun ca nu-i posibila o relatie de simpla prietenie, adevarata, intre un barbat si o femeie. in ideea ca tre’ sa fie vreun pui de pasiune la mijloc, fie el si neimpartasit. eu cred ca e posibil. dar pana la un punct. indrazneste careva sa ma contrazica?

a, sa nu uit. a fost 1 martie. m-am bucurat ca uite, dom’le, a fost ziua cu cele mai multe accesari (view-uri pentru cei frustrati) ale blogului meu, de cand exista el care este. ceva de genul „au dat astia cu clickuri in mine de m-au julit, adica ori m-au accesat ori nu m-au mai accesat”. so, record, cateva sute de din astea intr-o zi. mi-am zis ca asta o fi martisorul meu. ei pe naiba. ce sa vezi de fapt? mi-am pus ochelarii si am scormonit de ce. dupa termenii de cautare. aproape jumate cautau martisoare !! la mine pe blog !! deci asta era explicatia. am inteles si m-am linistit. le multumesc tuturor din suflet. inclusiv celor care mai cauta la mine pe blog „moduri de a-ti lega sireturile”, „prisma regulata dreapta” sau „frecatul intre picioare”.

se pare ca multi nu-s ce vor sa para. si nici nu fac prea mare efort in sensul asta. intr-un studiu publicat pe gandul.info, romanii spun ca fac sex de 11 ori pe luna, in timp ce romancele doar de 5 ori. diferenta se poate explica in multe moduri. comentariile de-acolo sunt delicioase, de la ipoteza ca barbatii au numarat si partidele cu ei insisi, pana la cea care considera ca esantionul feminin e reprezentat de fapt de maicutze.

ce ma mai dispera? de pilda cand ma duc la casa de schimb valutar sa cumpar 200 de euro, in ditamai iasul, si ghiseista de-acolo imi spune ca n-are decat 100. pai bine, duduie, dar nu cu asta va ocupati voi? nu e asta singurul motiv pentru care aveti deschis? sau la fel, la casierii. cazuri multiple, frecvente, diverse. de exemplu cand platesc intretinerea. n-are sa-mi dea un rest amarat. „duceti-va si schimbati, ca nu am deloc marunt!” pai bine, cucoana, ma trimiti la plimbare pe – 10 grade cand tu doar cu asta te ocupi? asta e ca si cu bacsisul. „vai, dar nu am marunt sa va dau rest”. nici eu, zic. si astept. „vai, dar tocmai am gasit”. adica iti dau daca vreau eu, nu sa-mi bagi mana in buzunar.

neinteresant. ceva despre mine. imi plac mai mult lipilicii (aia de fac ruf, ruf) decat miorlaurile. apropos de caini, un banc. cica o familie se duce pt prima data la restaurant. dupa ce mananca, tatal plateste, iar mama ii zice ospatarului: – va rog sa ne puneti resturile intr-un pachet, ca sa le ducem acasa pt un caine. – da, sigur, nici o problema. auzind conversatia, copiii zbiara in culmea fericirii: – uraaa !! o sa ne cumpere un caineee !! 🙂 imi place arta si sportul. si originalitatea. aia ce vine din natural de te farmeca. mi-a placut si jurnalismul cand eram tanar, dar am apucat sa experimentez personal si cand am vazut troaca, am hotarat sa grohai doar la mine acasa. imi plac multe, si tot atat de multe imi displac. se spune ca, pe masura ce trec anii peste tine, devii mai pretentios. foarte bine, atata timp cat vrei mai multa calitate in viata ta. cui ii pasa daca nu gasesti? as avea o droaie de intamplari haioase de povestit. ideea e ca sunt open-minded. si incerc sa nu ma cramponez de prejudecati. cineva sugera ca blogul e un fel de jurnal. ei nu, nu-i asa. de exemplu, am intrat recent pe blogul cuiva care spunea ca parintii ii citesc toate articolele. sa fim seriosi. or fi oare aceeasi parinti care-si lasa nevinovatele odrasle in fiecare dimineata fix in poarta scolii, parcandu-si jeep-urile in mijlocul strazii fara nici o jena (a se citi semnalizare)??!

arta

  „Nu ştiu pentru cine scriu, dar ştiu de ce scriu. Scriu ca să mă justific. În ochii cui? Am spus-o deja, dar înfrunt ridicolul de a mai spune-o o dată: în ochii copilului care am fost” (Octavian Paler)

in loc de titlu

nimic deosebit. cuvantul zilei, de departe, primavara. alaturi, adjective. frumusete, bucurii si tot tacamul. amabilitati. in general aceleasi. de evitat. ce-mi doresc eu? mai mult si mai mult? probabil liniste. interioara. voiam sa spun ca nimeni nu e de neinlocuit. nimeni niciodata. detest siropozitatile de genul „nu pot trai fara tine” sau „pui, te iubesc enorm de mult”. e ca si cum as manca doua shaorma deodata fara sa am lamaia pregatita. va pun si sos? da, vreau cu de toate. si saliva atinge cote de inundatie. nu, se poate trai fara oricine. sau „nu-mi imaginez viata fara tine”. ei nu serios, dar ai incercat? atata naturalete de-am avea fiecare. viata poate fi oricand luata de la capat. de la zero. avem capacitatea asta. fiecare. numai sa vrem. cu adevarat. aveam o vorba : dumnezeu nu ne da mai mult decat putem duce si nu ne ia mai mult decat putem da. ce mai detest? oamenii fara demnitate. dar nu asa mult decat cei fara bun simt. in fine. am fost la filarmonica. nu mi-a placut. am vazut „black swan”. mi-a placut. ma bucur ca natalie portman a castigat oscarul feminin. interpretare de exceptie. si ma mai bucur ca „inception” a pierdut. indiferent in fatza carui discurs. in filmul ala doar ideea de baza era interesanta. atat si prea putin. revenind la oameni… fiecare are ceva bun in el. fiecare trebuie respectat in felul sau. pentru ca exista loc sub soare pentru toti. surprinzator sau nu, oamenii sunt buni. nu stiu daca fiecare e un dumnezeu. nu stiu daca ii iubesc pe toti. dar stiu ca n-ar trebui sa ne infruntam. chiar si asa, armele mele sunt cele care m-ar diferentia de animale. ma tot revoltasem ca lumea de azi a luat-o aiurea. ca e involutie, degradare, si tot ce-i rau. dar nu. suntem la fel de buni si de rai ca cei dinaintea noastra. mereu a fost un echilibru. doar noi vrem sa vedem altceva. ce va ramane in urma noastra? mai nimic. primaverile trec, una cate una. cu sau fara noi. daca-s pesimist? nu. cum as putea sa fiu cand am de toate si n-am nimic?