culmea rabdarii

Un copil, la gradinita, incearca sa isi incalte cizmulitele. Pentru ca nu se descurca, a cerut ajutorul educatoarei. Cu tot trasul si impinsul, cizmulitele nu voiau nicidecum sa intre. Pana cand a reusit totusi sa il incalte, educatoarei i-au aparut broboane de transpiratie pe frunte. De aceea, aproape ca i-au dat lacrimile cand copilul i-a zis:
 -Doamna, dal sunt puse invels…
 
Intr-adevar, erau puse gresit… 
Nu a fost cu nimic mai usor sa ii scoata cizmulitele decat sa i le puna, totusi a reusit sa isi pastreze calmul pana cand cizmulitele au fost iar incaltate, tot cu sudoare pe frunte, dar de data aceasta asa cum trebuia. Insa atunci baietelul a zis:
 -Cizmulitele astea nu sunt ale mele !!! 
 
In loc sa tipe la el “De ce nu mi-ai spus?”, educatoarea si-a muscat buza si inca o data s-a chinuit sã
il descalte. 
Cand s-a terminat chinul descaltatului, baietelul i-a spus:
 -Sunt cizmulitele flatelui meu. Mama mi-a zis sa le incalt pe astea azi. 
 
Acum ea nu mai stia ce sa faca… Sa planga sau sa rada? A reusit totusi sa stranga suficienta rabdare pentru a se lupta din nou cu cizmulitele. 
Cand, in sfarsit, l-a incaltat, inainte de a-l trimite afara la joaca, l-a intrebat:
 -Si acum, unde iti sunt manusile? Trebuie sa ti le pun in maini ca sa poti pleca afara!
 -Le-am bagat in cizmulite ca sa nu le pield…