talentul natziei de hip-hop-isti

suntem hip-hop-istii europei si ai unei lumi in care rusinea e o haina care noua ne-a ramas scurta… rezultatul la „romanii au talent” mi se pare jenibil (superlativul ideii de jenant si penibil simultan) si denota inca o data nivelul unei natziuni ratate. o romanie al carei principal talent e acela ca se balaceste in mocirla si face din asta o arta… ne meritam soarta, cu prisosinta, si cei multi sarbatoresc deja… intr-adevar, cantitatea conteaza, iar ceea ce am ales ne reprezinta…

am decis sa scriu din nou, dupa oarece timp, iar motivul e mahnirea ca traiesc intr-o tara al carei cel mai talentat cetatean e votat un hip-hop-ist cu un caz lacrimogen. nu vreau sa ma mai identific cu o natzie care persista in incapatanarea de a alege cu fundul. fie politica, fie talent sau pur si simplu viitorul in general. o natzie ce te uimeste cu talentul de a-si alege talentele, ce-si fura singura caciula, in virtutea unor jmecherii balcanice cu iz latin, la fel de ieftine si de fasaite precum un sms trimis la „romanii au talent”. asta suntem, asta vrem, asta am ales, dar fara mine.

nu vreau sa insist prea mult in ceva prea evident. ce a facut pustiul respectiv puteau face cu siguranta peste 50% din romanasii de seama lui. gusturile nu se discuta, dar e pacat, pentru ca romanii au dovedit inca o data ca n-au discernamant cand vine vorba de normalitate, de bun gust. pentru ca talent au cu carul. de exemplu la hip-hop. rusine!

crezul

„Pamanturile erau arse si crapate, frunzele, ingalbenite sau chiar uscate de arsita, abia se mai tineau pe crengi. Iarba de pe pajisti si fanete se ofilise cu totul. Oamenii erau ingrijorati si nelinistiti. Cercetau mereu cerul ca de cristal. Nici un norisor. Saptamanile se insirau una dupa alta tot mai fierbinti. De luni de zile nu cazuse niciun strop ploaie.  
     Preotul se hotari sa organizeze in piateta din fata bisericii o ora de rugaciune, pentru a-L implora pe Dumnezeu pentru ploaie.
     La ora stabilita, piateta era plina de lume.  Multi adusesera obiecte care dadeau marturie despre credinta lor.
    Preotul privea cu admiratie Bibliile, cartile de rugaciuni, icoanele, crucile, metanierele.
    Atentia ii fu atrasa insa, in chip deosebit, de o fetita care statea cuminte in primul rand, avand in mana o umbreluta.
     A te ruga inseamna sa ceri ploaia, a crede, insa, inseamna sa-ti iei umbrela!”