bune…rau

Nevasta-mea statea linga mine pe canapea, in timp ce eu zappam canalele.
M-a intrebat:
„Ce mai e pe televizor?”
I-am raspuns:
„Praf”…
  
…si atunci a inceput cearta!
––––––––––––––

Nevasta-mea tot incerca sa-mi sugereze ce-si doreste pentru urmatoarea aniversare.
Mi-a spus:
„Vreau ceva stralucitor, ce ajunge de la 0 la 100 in trei secunde.”
I-am daruit un cintar.

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Cind am ajuns aseara acasa, nevasta-mea mi-a cerut sa o duc intr-un loc scump.
Am dus-o la o benzinarie…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Cind m-am pensionat, m-am dus la Oficiul de Asistenta Sociala sa ma inregistrez.
Tipa din spatele biroului mi-a cerut buletinul, sa-mi verifice virsta. Il uitasem acasa.
I-am cerut scuze, i-am spus ca ma duc acasa sa-l iau si ma intorc. A fost foarte draguta: „Nu va mai deranjati, descheiati-va
la camasa.”
Parul carunt de pe pieptul meu a convins-o si mi-a inregistrat solicitarea.
Incintat de solicitudinea ei, cind am ajuns acasa i-am povestit nevesti-mii.
Ea a spus:
„Trebuia sa-ti scoti si pantalonii, poate primeai si ajutor pentru dizabilitati”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––
Stateam alaturi de nevasta-mea la intilnirea de 30 de ani de la terminarea liceului si ma tot uitam la o tipa bine, dar complet turta,
ce-si legana nostalgic intre doua degete paharul, singura la o masa de alaturi.
Nevasta-mea m-a intrebat: „O cunosti?”
„Sigur”, am oftat, „e prima mea prietena din liceu. Am inteles ca s-a apucat de baut imediat dupa ce ne-am despartit, si de-atunci
n-a mai fost treaza.”
„Dumnezeule!” a spus nevasta-mea. „Cine s-ar fi gindit ca o persoana poate sarbatori atita timp?”…

…si atunci a inceput cearta!
––––––––––––––

Am scos-o pe nevasta-mea la un restaurant.
S-a intimplat ca ospatarul sa ia mai intii comanda mea.
„Un cotlet mare de vita in singe pe gratar.”
M-a intrebat:
„Nu va pasa de vaca nebuna?”
„Nu.”, am raspuns. „Poate comanda si singura”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea statea goala si se privea in oglinda din dormitor.
Nu se prea bucura de ce vedea si mi-a spus:
„Ma simt oribil! Atit de grasa si de batrina! Am nevoie de un compliment!”
I-am raspuns:
„Vederea ti-a ramas perfecta”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea s-a dus la supermarket.
Am rugat-o sa ia si-un bax de Tuborg, de 18 lei.
A cumparat in schimb o cutie de L’Oreal DermaGenese de 24 de lei.
I-am spus ca berea ar fi ajutat-o sa arate mai bine in noaptea aia decit crema …

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Nevasta-mea m-a intrebat daca rochia ii face fundul mare.
I-am spus ca nu asa de mare ca rochia de ieri ….

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Simbata dimineata m-am strecurat usor din asternut, mi-am facut pachetul si am coborit pe tacute in garaj.
Am legat barca la cirlig si am inceput sa dau cu spatele.
Abia cind am iesit cu totul din garaj am realizat ca ploua cu galeata si vintul batea cu 100 km/h .
Am deschis radioul si am aflat ca vremea avea sa fie la fel toata ziua.
Am tras inapoi in garaj si, tiptil, m-am dus inapoi in dormitor.
M-am strecurat la loc linga nevasta-mea si i-am soptit: „E o vreme groaznica afara.”
Pe jumatate inca adormita, ea a raspuns:
„Iti poti imagina ca prostul de barbatu-meu s-a dus la pescuit pe asa o vreme?”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Am intrebat-o pe nevasta-mea unde ar vrea sa mergem pentru aniversarea casatoriei noastre.
Mi s-a incalzit inima cind am vazut-o topindu-se de bucurie.
„Undeva unde n-am mai fost de mult timp…” a spus ea, nehotarita.
Asa ca i-am sugerat:
„Ce parere ai de bucatarie?”…

…si atunci a inceput cearta!

––––––––––––––

Urmaream in pat, linga nevasta-mea, „Vrei sa devii miliardar?”
M-am intors catre ea si am intrebat-o: „Vrei sa facem dragoste?”
„Nu”, mi-a raspuns ea.
„Asta e raspunsul tau final?”, am intrebat-o.
De data asta nici nu m-a privit cind mi-a raspuns ca da.
Asa ca am spus:
„Atunci as vrea sa sun o prietena”…

…si atunci a inceput cearta!

O viata de om

Intotdeauna va exista in natura umana o limita. E dovada permanenta a vulnerabilitatii noastre, a dependentei de altceva, dincolo de ceea ce suntem si chiar de ce-am putea deveni vreodata. Oricat de puternici am crede c-am fi, oricat de unici si deosebiti ne-am dori sa fim, suntem izbiti de aceeasi conditie profana, de acelasi mecanism in fata caruia devenim neputinciosi orice am face. Cu siguranta nimic nu putea fi mai incitant decat misterul disparitiei noastre. Nici macar marea nemurire nu poate fi garantia vietii vesnice, a unei trairi frenetice, asa cum o poate face o amarata de clipa. Ba inca a fi nemuritor inseamna o moarte permanenta, o hipnoza din care nu mai poti iesi nici sa urli. „In masura in care aleg, exist. Daca nu aleg, nu exist”. Sclavii unor parametri trasati din start, incercam cu disperare sa ne identificam in variabile, sub pretextul ca „oamenii sunt diferiti in felul lor”. Speram sa fim altcineva, sa lasam ceva in urma pentru a fi reperati peste timp, peste spatiu, peste orice. Cand facem cunostinta cu moartea, realizam ca de fapt am fost niste simple constante, acelea care nu pot schimba sensul ci doar intensitatea. Intr-adevar, „elixirul vietii vesnice se va dovedi mai cumplit decat orice moarte”. Daca am incepe sa gandim asa, cu siguranta ca ne vom reorienta conceptiile, vom creste intensitatea, si vom da frau liber imaginatiei, a orice. Pentru ca „omul poarta raspunderea unei lumi ce nu e opera cuiva din afara, ci a lui insusi, si in care se inscriu deopotriva infrangerile ca si victoriile sale” (S.B)… Fapt sustinut deopotriva si de Dostoievski: „daca Dumnezeu nu exista, totul e ingaduit”. Noi alegem varianta de mijloc, cea in care nu ne asumam raspunderea desi credem in existenta unui Dumnezeu. De aceea acceptam limitarea ca pe o definitie ce ne reprezinta de la nastere si pana la moarte. Concluzia unui anumit program existentialist e ca „avem nevoie de celalalt, pentru ca existenta noastra sa devina fondata si necesara, abdicarea de la acest principiu atragand dupa sine esecul total, moartea”. Poate ca uneori cautam asta prea mult, dar in mod cert de si mai multe ori ne resemnam cu ce am gasit sau renuntam la cautare, doar pentru o moarte lenta, linistita, nedureroasa. Simtim cum destinul ni se decide fara noi, si ne intrebam ce putem face. Apoi se face noapte, inchidem ochii si asteptam sa-i deschidem intr-o noua zi. Si totul va fi la fel…

Autobiografie

„Am fost director la o mare intreprindere socialista. Cafeaua de dimineata era pregatita de o secretara sexy, mergeam la serviciu cu Dacia neagra cu sofer personal. Odata am fost intrebat daca fabrica nu contribuie cu 10 mii de lei pentru inmormantarea unui tovaras din Comitetul Central. Am spus ca cu atatia bani as inmormanta intregul Comitet. Din acest moment am devenit director la o intreprindere mai mica.

Cafeaua zilnica era pregatita de o secretara mai in varsta, la serviciu mergeam cu furgoneta fabricii. Odata am fost apostrofat ca nu am fost la ultima sedinta de partid.  Am raspuns ca daca stiam ca e ultima m-as fi dus sigur. Din acest moment am lucrat ca maistru.

La serviciu mergeam cu masina proprie si eu faceam cafeaua de dimineata. In atelier aveam pe perete poza lui Ceausescu si a Lollobrigidei. Odata mi-au spus sa dau jos poza curvei de pe perete. Am luat poza lui Ceausescu. Din acest moment am lucrat zilier la sapat santuri.

Mergeam la lucru cu bicicleta si aduceam cafeaua de acasa in termos. Odata in timp ce sapam santul au venit si mi-au spus sa-mi ascund bicicleta deoarece va trece pe acolo o delegatie de partid de la Bucuresti Am raspuns sa nu-si faca probleme deoarece bicicleta este inchisa cu un lacat…din acel moment am ramas fara lucru…

…O vreme am fost somer pana la schimbarea oranduirii…

M-am reabilitat, am intrat in politica, am intrat in partid. Cafeaua imi este servita de o secretara sexy, la serviciu merg cu un Audi cu sofer personal. In rest imi tin gura si din cand in cand ridic mana sa votez. Imi creste constant nivelul de trai si mi se acopera toate cheltuielile”. (text preluat)

Despre facebook, cu drag…

Oamenii sunt usor de manipulat. Cei ce cred ca nu-s, sunt macar previzibili. Pesemne ca astia tzin exagerat la imaginea lor, se uita mai rar la televizor si se lasa mai greu convinsi sa-si faca un cont pe facebook. Pentru ca daca il au, deja e o confirmare. Cica daca nu esti pe facebook nu existi. Astia care sunt, vor sa existe. Ei si? E si un spirit de turma ce-i aduna acolo, dar e si naivitate. Una nativa. La fel ca si superficialitatea. La fel insa ca si cei care nu-s inca injectati cu virusul fb. Ei cred probabil ca dupa disparitia lor omenirea va sta in loc, si ca unora chiar le va pasa mai mult decat inainte. Fals, pentru ca totul va fi la fel. Toti, o apa si-un pamant. Cu sau fara cont pe facebook. Dependenti de comunicare desi satui pana peste cap de multe si multi. O faci ca si cum ai manca: pentru ca trebuie. Rareori si de placere? Nu, pentru ca si placerea e tot o necesitate. O zic sincer: deosebit sau nu, fac si eu parte din turma si behai de cate ori am ocazia. Deci nu-s mai prejos. Legat de facebook, un fel de manie generala cu iz de 999..99 chestii in 1 (pana si jocurile …ville fiind un fel de tamagoci reloaded, acolo unde stai langa firul de iarba ca sa creasca si astfel sa treci la next level), ar fi multe trasnai de zis, mai mult sau mai putin haioase, dar ma abtin. Ramane de vazut daca o sa ajunga un fis la fel ca hi5 sau multe jucarii de care te plictisesti in timp. Nici blogurile parca nu mai dau asa bine ca odinioara, la fel cum nici tinerii nu mai au rabdare inc-o seara… (traiasca rima) A trecut vremea pietei de consum, atunci cand erai disperat sa consumi de toate, sa ai, sa vezi cum e, si apoi nu conteaza. Lumea s-a plictisit si, evident, a evoluat. Acum e in trend rapiditatea consumului. Cu cat mai repede, cu atat mai bine. N-are importanta ce, cum, unde, cat. In unele sporturi, viteza e atributul castigatorilor. In rest, poate insemna precipitare. Intensitatea nu inseamna totdeauna si calitate. A, era sa uit. Mai e ceva la moda. Atunci cand consumati, asigurati-va ca faceti si o poza. Apoi o puneti (fara cratima cum ar fi tentati s-o puna mai mult de 50% din cei ce-au zis la inceput ca nu-s usor de manipulat) pe facebook. Cu siguranta veti primi 1-2 like-uri pe putzin. Si atunci veti sti (of, iar ar fi trebuit o cratima? sau n-ar mai merge un „i” dupa „sti”?) ca traiti. Bine.

P.S:  1) „am decat o problema”… asta apropos de trend…; 2)… si apropos de facebook: nu mai aruncati in mine oameni buni cu solicitari / cereri / requests-uri, etc pt. cityville, farmville, causes, etc!