Arhivă pentru Noiembrie, 2010

Good movies

Posted in Uncategorized on 23 Noiembrie 2010 by alec29
Anunțuri

Sweet toxic love

Posted in Uncategorized on 14 Noiembrie 2010 by alec29

K & Knd

Posted in Uncategorized on 7 Noiembrie 2010 by alec29

cand pleaca toti si tu ramai ca maine
si foame mi-i de vin, si sete ca de paine
cand noaptea ma imbata cu vise repetate
si esti si sunt si este-n loc de poate
cand vreau sa cred ca pot si cad si-asa raman
si toti ma lasa jos si nu am cui sa spun
cand lumea-i mai saraca in ruga si in toate
si tu nu vii sa pleci cu mine-n gand si-n fapte
cand nimeni nu-i sa creada in mult ce am pierdut
si inima mi-e slaba si eu n-o mai ascult
cand simt c-am fost fara sa fim de-ajuns
si mintea mi-e secata si dorul m-a patruns
cand nu mai facem cruce decat cand ne miram
si inspiram pacate si nu mai expiram
cand ne hulim parintii in loc sa multumim
si pariem cu viata si nu mai stim sa fim
cand ziua se scurteaza si anii ne doboara
si-n loc vine nimic iar toate-ncep sa doara
cand te oferi deschis ca mielul la taiere
si-i vezi cum vin lihniti si sufletul li-i fiere
cand nu mai pot sa rabd si lacrima-i uscata
si eu te chem sa vii si tu esti niciodata
cand freamat de pamant se-ncinge si inunda
si cerul e prea plin si arca se scufunda
cand ieri a fost mereu un azi la fel ca maine
o sa te iert iubindu-te cu har, prin vin si paine.

Si totusi iubirea…

Posted in Uncategorized on 5 Noiembrie 2010 by alec29

N-am scris despre multe lucruri care m-au marcat in ultima vreme. Nici despre aspectul profesional, acolo unde mi s-a facut o nedreptate mare cat deficitul bugetar al tarii, nici despre lunga mea prezenta in banat, aici unde traiesc o noua experienta de viata, pentru ca toate astea ma afecteaza doar pe mine si punct. Am reinvatat ca pot, am reinvatat ca omul e alcatuit in asa fel incat sa se poata adapta la orice, am reinvatat ca echilibrul inseamna unitatea de masura a succesului. Si ca a citi un acatist o data la cateva luni inseamna o reintoarcere la origini. Pentru ca, mai devreme sau mai tarziu, toti ne intoarcem de unde am plecat, chiar daca, in timp, uitam destinatia. Pentru ca, mai mult sau mai putin, toti avem un reper spiritual la care ne raportam, si la care revenim de fiecare data cand tentatiile se sfarsesc si ceata de pe ochi se ridica. Pentru ca fiecare din noi e nevoit sa mearga mai departe, luand-o de la capat atunci cand totul se sfarseste.

Scriu insa nu despre un om care s-a stins azi dimineata, ci despre un fenomen care a marcat si va marca decenii intregi de generatii in blugi sau pestrite, de epoci cu sange fierbinte sau rece, de suflete cumparate cu suferinta sau vandute la vrac. Departe de a fi un om fara cusur, caci cati dintre noi cei perfecti am arunca primii cu piatra, Adrian Paunescu a fost pentru mine ultimul mare rapsod al culturii romanesti. Asa cum ultimele zile ale vietii lui au depins de un fir de ata, asa si ultimele zvacniri ale culturii noastre, ale artei scrise si nespuse, cantate deseori, au depins de imensul sau talent artistic. Statistic, foarte multi mari scriitori si oameni de cultura au avut evidente carente de caracter, tulburari de comportament, etc. Pentru ca un artist nu poate fi, prin definitie, o constanta. Pentru ca nebunia creatiei inseamna lipsa echilibrului uman. Imensa personalitate, creator de valori, cel care a lansat o groaza de mari cantareti de prestigiu (gen Stefan Hrusca), cel care a adunat milioane de oameni la cenaclurile sale, Adrian Paunescu ramane pentru mine (si nu numai) unul din cei mai mari poeti romani din toti cati au existat vreodata. Disparitia lui ar insemna, intr-o lume umana, normala, o colosala si ireversibila pierdere. Il plang in felul meu, bucurandu-ma ca am fost contemporan cu un asemenea artist, bucurandu-ma de tot ceea ce a lasat in urma. Ar trebui sa facem fiecare o ruga pentru el, asa cum el a facut acea „ruga pentru parinti”. Ai nostri, ai tuturor.

Sunt trist si traiesc cu amaraciunea ca ramanem tot mai putini cei care ne incapatanam sa mai respiram educatie, cultura, arta. Traim intr-un organism tot mai bolnav, in care globulele albe castiga tot mai mult teren. Adica nulitatile promovate de nicaieri pe oriunde, adica tot ceea ce creste artificial consumand e-uri in nestire. Conteaza tot mai mult cantitatea si nu calitatea. A banilor, a ratingului, a distractiei, a orice. „Si totusi exista iubire, si totusi exista blestem, dau lumii, dau lumii de stire, iubesc, am curaj si ma tem”.