similitudini

I-auzi ce zice o femeie (a naibii) :

– Barbatii sunt precum pantofii !! – cei care iti plac, te costa… – foarte putini merita pastrati mai mult de un sezon… – daca nu ii iei potriviti, s-ar putea sa te bata … – cei comozi nu te atrag, iar cei care te atrag nu vor sa intre… – oricat le-ai vorbi, nu devin mai maleabili…. – unul singur nu e de ajuns decat pentru cenusarese… – unii merita lasati la usa… – lumea te judeca in functie de ei… – alte femei te invidiaza pentru ai tai, iar tu invidiezi alte femei pentru ai lor… – cei sireti trebuie legati… – si ca o regula de aur:  toţi trebuie calcati in picioare !!!  (preluat)

cum s-a intamplat

(din volumul Vântul schimbării, ― The Winds of Change, 1988 – Asimov)

„Fratele meu începuse să-mi dicteze în stilul său oratoric inconfundabil, stilul cu care vrăjise toate triburile, făcându-le să-l asculte încremenite:

― La început, cu exact 15,2 miliarde de ani în urmă, s-a produs o explozie uriaşă în Univers…

Dar eu mă oprisem din scris.

― Cincisprezece miliarde de ani? am întrebat pe un ton sceptic.

― Exact. Sunt în plină inspiraţie divină, să ştii.

― Nu-ţi pun la îndoială inspiraţia! (Şi bine făceam. Fratele meu e cu trei ani mai mic decât mine, dar nu îndrăznesc să-l contrazic. De fapt, dacă cineva ar îndrăzni să se îndoiască de inspiraţia lui, ar da pur şi simplu de bucluc.) Mă gândesc numai cum o să reuşeşti să spui povestea Creaţiei pe o perioadă de cincisprezece miliarde de ani…

― Aşa trebuie, atât a durat. Am totul aici, mi-a răspuns el, atingându-şi fruntea cu degetul. Nu uita că totul provine de la cea mai înaltă autoritate.

Eu, însă, îmi lăsasem deja stylusul deoparte.

― Ştii cât costă papirusul? l-am întrebat.

― Ce?

O fi fost el inspirat, ce-i drept, dar, după cum puteam să-mi dau seama, inspiraţia nu-i era de nici un folos în probleme meschine precum preţul papirusului. Am zâmbit în sinea mea şi am început să-i explic:

― Să zicem că descrii un milion de ani pe un sul de papirus. Asta presupune că vei avea nevoie de cincisprezece mii de suluri. Va trebui să vorbeşti până vei umple cincisprezece mii de suluri, şi ştii că eşti bâlbâit. Eu, în schimb, va trebui să le scriu, şi iar o să mi se pună cârcel. Şi chiar dacă ne-am putea permite să cumpărăm atâta papirus, chiar dacă tu nu te-ai bâlbâi, iar mie nu mi s-ar pune cârcel, cine ar fi în stare să copieze toată lucrarea? Ştii doar că avem nevoie de cel puţin o sută de copii, înainte de publicare. Altfel de unde vrei să încasăm drepturi de autor?

Fratele meu s-a gândit o vreme la cele auzite, apoi m-a întrebat cu naivitate:

― Crezi că ar trebui să mai reduc puţin?

― Puţin mai mult!

― Ce zici de o sută de ani?

― Ce zici de şase zile?

― Cum să înghesuim Creaţia în şase zile? a exclamat el îngrozit.

― Ăsta-i tot papirusul pe care-l avem. Ce părere ai?

― Of, bine, treacă de la mine! a murmurat el şi a început să dicteze din nou: „La început”… Doar şase zile, Aaron?

― Doar şase zile, Moise! i-am răspuns cu fermitate.”

best picture

„A Picture Is Worth A Thousand Words”
This photo of a Chinese boy about to pee and a chicken looking at the little boy’s wee wee thinking it is an ‘edible worm’. The boy gives a warning look stare,”don’t you dare come near me”.
 
The photo won Year 2011 Taipei First Prize Photography Award.

nivelurile stresului

1. Iei in masina o autostopista, o fata tanara si frumoasa.
Brusc, tanara lesina in masina si o duci la spital. Acest lucru
e stresant.
     2. Dar, la spital, medicii iti spun ca fata e insarcinata  si
te felicita ca vei fi tatic! Le spui ca nu esti tu tatal . Dar fata
sustine ca tu esti. Aceasta situatie devine  f. stresanta.
     3. Asadar…ceri un test ADN pt. a demonstra ca nu esti
tatal. Rezultatul spune clar ca tu esti infertil ; ba mai mult, dr.
sustine ca probabil asa te-ai nascut. Esti extrem de stresat
dar te simti usurat.
     4. Pe drumul spre casa, fara sa vrei, te gandesti la cei
trei copii ai tai. Abia acesta este adevaratul stres…  (preluat)

poveste de viata

„imi amintesc, cand eram tanar… ma intorceam acasa de la un film sau cam asa ceva. eram in metrou, iar in fatza mea statea o fata. purta o rochie incheiata pana sus. era fiinta cea mai minunata din cate am vazut vreodata… pe atunci eram timid. cand ea se uita la mine, eu ma uitam in alta parte. apoi, cand eu ma uitam la ea…, ea isi intorcea privirea in alta parte. apoi am ajuns unde trebuia si am coborat. usile s-au inchis… in timp ce trenul pleca, s-a uitat direct la mine si mi-a oferit un zambet incredibil. a fost teribil. imi venea sa deschid usile cu forta. m-am intors acolo in fiecare noapte, la aceeasi ora, doua saptamani… n-a mai aparut niciodata. asta era acum 30 de ani. si nu trece o zi fara sa ma gandesc la ea. nu vreau sa trec iarasi prin asta”