Arhivă pentru Februarie, 2010

Teoria relativitatii

Posted in Uncategorized on 26 Februarie 2010 by alec29


Intre coincidenta si destin. Intre intamplare si determinism. Intre Dumnezeu si stiinta. Conjunctura versus logica. Suntem ceea ce suntem, ceea ce cred altii ca suntem, sau ceea ce e dat sa fim? Labirintul libertatii noastre… putem alege oricand orice cale din cele deja existente, ca in final sa ajungem de fapt in acelasi loc. E o singura intrare si o singura iesire. Inauntru putem face ce vrem. Dar cat discernamant putem avea cand folosim doar maxim 10% din capacitatea creierului? Avem un handicap (Marian Vanghelie spunea ca „soarta mea a fost hotarata de destin”) sau suntem programati asa? Nu de alta, dar „imi este greu sa cred ca acelasi Dumnezeu care ne-a dotat cu simturi, ratiune si intelect ne-a faurit astfel incat sa le uitam menirea” (Galileo Galilei). Majoritatea intelectualilor apusi, considerau aproape la unison ca destinul nu e altceva decat o scuza pentru cei slabi, cum ar fi scuza prostului pentru esecuri („destinul e scuza celor slabi si opera celor tari” spunea Nicolae Titulescu). In conditiile in care nu ne supunem logicii, cealalta majoritate facea o simbioza intre om si destin, cu accente concurentiale: „destin inseamna a lupta deasupra sau alaturi de viata, a-i face concurenta in pasiune, razvratire si suferinta” (Emil Cioran). In zilele noastre, unii cred ca „pur si simplu rahaturile se intampla”. Constienti sau nu, conformisti sau nu, vine un moment cand chiar ne intersectam cu destinul. Va spune ca „Eu sunt calea, adevarul si viata”, iar noi va trebui sa alegem. Poate e singura noastra libertate de a alege cu adevarat. Octavian Paler gasea o logica perfecta atata timp cat mereu „plecam si sosim undeva, pentru o clipa, pentru un ceas, pentru o viata”. Dar „totul devine ilogic atunci cand nu mai sosim nicaieri”. Pentru ca „spre ce ne ducem daca nu sosim nicaieri”? Asa ca urmati-va calea spre a sosi acolo unde va doriti!

Ce-ai face in ultima ta zi de viata ?

Posted in Uncategorized on 23 Februarie 2010 by alec29

Foaie verde loboda

Posted in Uncategorized on 18 Februarie 2010 by alec29


Nu ma simt bine, dar asta ma priveste (deh, la fiecare ne vine randul, nu va inghesuiti, exista cate un coltz pt fiecare). In general se intampla sa am atatea de spus incat sa nu stiu cu ce sa incep sau sa ma uit la spatiul alb din monitor (aici e negru da’ cand scriu e alb, parol) ca un student nepregatit (scuzati pleonasmul) la foaia alba de examen (nu la servita adusa de-acasa). A fost Valentine’s day (&night), a fost si declaratia de dragoste a cuiva: „esti frumoasa ca o stele/ tu mi-ai rupt inima-n doi/ toate sufletele mele/ bate pentru tu si noi”. Sau varianta de rezerva a altcuiva: „esti o floare, esti un crin/ esti parfumul cel mai fin/ si ca semn ca te iubex/ eu aici ma iscALEX…”. Unele vor mai putin („nu vrem bani, nu vrem valuta, il vrem pe Roman sa ne f***”), dar cate mai sunt ca ele, pentru ca fabricile s-au inchis, iar restul sunt „greu de ucis” (din ciclul cucule pasare sura, nu mai sta cu doamne iarta-ma-n gura, canta cucu bata-l vina, de rasuna …cine sau ce vreti voi)… Cateva idei trase de par pentru azi (cretze si gelate, de la subsemnatul adunate, atata cat poate, dand molcom din coate). Detest oportunistii (a se citi profitorii sau in termeni profesionisti speculantii), prefacutii (curvi sau varianta dama, cu 2 fetze, si pe spate si pe dos), p’aia fara bun simt (astia ingroasa randurile serios, ca bolditul in ale electroscrisului), da’ si p’altii fatza de care pamantul e prea generos (gen arogantzii care au experienta mare profesionala, exemplu: unii au fost ‘paznici’ de mici la scara blocului, si asa mult le-a placut incat acuma cand is mari construiesc alte scari de bloc, cu banii amaratilor, sau is sefi cu sapca). E regnul celor care sar gardul lui Dumnezeu non stop, care sare mai sus castiga (nu se stie ce) si mai si fac din asta o capodopera. Nu-i bai, roata se intoarce, binele si raul facut, deopotriva. Ca traim virtual si nu mai avem timp pentru noi, se stie (evolutia care este). CA CArtea nu mai e la moda, se stie (ai carte, ai parte de rate; n-ai carte, ai parte de toate). Ca educatia si respectul au devenit rara avis, se stie (scuipa altii semintze in capul lor). LI SE RUPE CA TIE TI SE-NDOAIE. Mi-e lehamite cat cuprinde (si cuprinde, slava domnului, c-asa suntem noi, lacomi si neterminatzi), calc in mizerie all day long (va recomand cizme de cauciuc cu talpa dubla), si nu-s ala care sa ma lupt pentru a supravietui in cocina. Spre deosebire de noi, animalele n-au discernamant. Bravo lor, ne-au luat-o inainte si astea, ca si bulgarii…

Dumnezeu vs. stiinta

Posted in Uncategorized on 15 Februarie 2010 by alec29


„Intr-o sala de clasa a unui colegiu, un profesor tine cursul de filozofie…
Sa va explic care e conflictul intre stiinta si religie… Profesorul ateu face o pauza si apoi ii cere unuia dintre noii sai studenti sa se ridice in picioare.
Esti crestin, nu-i asa, fiule?
Da, dle, spune studentul.
Deci crezi in Dumnezeu?
Cu siguranta.
Dumnezeu e bun?
Desigur, Dumnezeu e bun.
E Dumnezeu atotputernic? Poate El sa faca orice?
Da.
Tu esti bun sau rau?
Biblia spune ca sunt rau.
Profesorul zambeste cunoscator. Aha! Biblia! Se gandeste putin. Uite o problema pt tine. Sa zicem ca exista aici o persoana bolnava si tu o poti vindeca. Poti face asta. Ai vrea sa il ajuti? Ai incerca?
Da, dle. As incerca.
Deci esti bun.
N-as spune asta.
Dar de ce n-ai spune asta? Ai vrea sa ajuti o persoana bolnava daca ai putea. Majoritatea am vrea daca am putea. Dar Dumnezeu, nu…
Studentul nu raspunde, asa ca profesorul continua.
El nu ajuta, nu-i asa? Fratele meu era crestin si a murit de cancer, chiar daca se ruga lui Isus sa-l vindece. Cum de Isus e bun? Poti raspunde la asta?
Studentul tace.
Nu poti raspunde, nu-i asa? El ia o inghititura de apa din paharul de pe catedra ca sa-i dea timp studentului sa se relaxeze.
Hai sa o luam de la capat, tinere. Dumnezeu e bun?
Pai…, da, spune studentul.
Satana e bun?
Studentul nu ezita la aceasta intrebare “Nu”.
De unde vine Satana?
Studentul ezita. De la Dumnezeu.
Corect. Dumnezeu l-a creat pe Satana, nu-i asa? Zi-mi, fiule, exista rau pe lume?
Da, dle.
Raul e peste tot, nu-i asa?Si Dumnezeu a creat totul pe lumea asta, corect?
Da.
Deci cine a creat raul? Profesorul a continuat. Daca Dumnezeu a creat totul, atunci El a creat si raul. Din moment ce raul exista si conform principiului ca ceea ce facem defineste ceea ce suntem, atunci Dumnezeu e rau.
Din nou, studentul nu raspunde.
Exista pe lume boli? Imoralitate? Ura? Uratenie? Toate aceste lucruri groaznice, exista?
Studentul se foieste jenat.
Da.
Deci cine le-a creat?
Studentul iarasi nu raspunde, asa ca profesorul repeta intrebarea. Cine le-a creat? Niciun raspuns. Deodata, profesorul incepe sa se plimbe in fata clasei. Studentii sunt uimiti. Spune-mi, continua el adresandu-se altui student. Crezi in Isus Cristos, fiule?
Vocea studentului il tradeaza si cedeaza nervos.
Da, dle profesor, cred.
Batranul se opreste din marsaluit. Stiinta spune ca ai 5 simturi pe care le folosesti pt a identifica si observa lumea din jurul tau. L-ai vazut vreodata pe Isus?
Nu, dle. Nu L-am vazut.
Atunci spune-ne daca l-ai auzit vreodata pe Isus al tau?
Nu, dle, nu L-am auzit.
L-ai simtit vreodata pe Isus al tau, l-ai gustat sau l-ai mirosit? Ai avut vreodata o experienta senzoriala a lui Isus sau a lui Dumnezeu?
Nu, dle, ma tem ca nu.
Si totusi crezi in el?
Da.
Conform regulilor sale empirice, testabile, demonstrabile, stiinta spune ca Dumnezeul tau nu exista. Ce spui de asta, fiule?
Nimic, raspunde studentul. Eu am doar credinta mea.
Da, credinta, repeta profesorul. Asta e problema pe care stiinta o are cu Dumnezeu. Nu exista nicio dovada, ci doar credinta.
Studentul ramane tacut pt o clipa, inainte de a pune si el o intrebare.
Dle profesor, exista caldura?
Da.
Si exista frig?
Da, fiule, exista si frig.
Nu, dle, nu exista.
Profesorul isi intoarce fata catre student, vizibil interesat. Clasa devine brusc foarte tacuta.
Studentul incepe sa explice.
‘Poate exista multa caldura, mai multa caldura, super-caldura, mega-caldura, caldura nelimitata, caldurica sau deloc caldura, dar nu avem nimic numit “frig”. Putem ajunge pana la 458 de grade sub zero, ceea ce nu inseamna caldura, dar nu putem merge mai departe. Nu exista frig – daca ar exista, am avea temperaturi mai scazute decat minimul absolut de -458 de grade. Fiecare corp sau obiect e demn de studiat daca are sau transmite energie, si caldura e cea care face ca un corp sau material sa aiba sau sa transmita energie. Zero absolut (-458 F) inseamna absenta totala a caldurii.
Vedeti, dle, frigul e doar un cuvant pe care il folosim pentru a descrie absenta caldurii. Nu putem masura frigul. Caldura poate fi masurata in unitati termice, deoarece caldura este energie. Frigul nu e opusul caldurii, dle, ci doar absenta ei.
Clasa e invaluita in tacere. Undeva cade un stilou si suna ca o lovitura de ciocan.
Dar intunericul, profesore? Exista intunericul?
Da, raspunde profesorul fara ezitare. Ce e noaptea daca nu intuneric?
Din nou raspuns gresit, dle. Intunericul nu e ceva; este absenta a ceva. Poate exista lumina scazuta, lumina normala, lumina stralucitoare, lumina intermitenta, dar daca nu exista lumina constanta atunci nu exista nimic, iar acest nimic se numeste intuneric, nu-i asa? Acesta este sensul pe care il atribuim acestui cuvant. In realitate, intunericul nu exista. Daca ar exista, am putea face ca intunericul sa fie si mai intunecat, nu-i asa?
Profesorul incepe sa-i zambeasca studentului din fata sa. Acesta va fi un semestru bun.
Ce vrei sa demonstrezi, tinere?
Da, dle profesor. Vreau sa spun ca premisele dvs filosofice sunt gresite de la bun inceput si de aceea concluzia TREBUIE sa fie si ea gresita.
De data asta, profesorul nu-si poate ascunde surpriza. Gresite?
Poti explica in ce fel?
Lucrati cu premisa dualitatii, explica studentul… Sustineti ca exista viata si apoi ca exista moarte; un Dumnezeu bun si un Dumnezeu rau. Considerati conceptul de Dumnezeu drept ceva finit, ceva ce putem masura. Dle, stiinta nu poate explica nici macar ce este acela un gand. Foloseste electricitatea si magnetismul, dar NIMENI nu a vazut sau nu a inteles pe deplin vreuna din acestea doua. Sa consideri ca moartea e opusul vietii inseamna sa ignori ca moartea nu exista ca lucru substantial. Moartea nu e opusul vietii, ci doar absenta ei. Acum spuneti-mi, dle profesor, le predati studentilor teoria ca ei au evoluat din maimuta?
Daca te referi la procesul evolutiei naturale, tinere, da, evident ca da.
Ati observat vreodata evolutia cu propriii ochi, dle?
Profesorul incepe sa dea din cap, inca zambind, cand isi da seama incotro se indreapta argumentul. Un semestru foarte bun, intr-adevar.
Din moment ce nimeni nu a observat procesul evolutiei in desfasurare si nimeni nu poate demonstra ca el are loc, dvs. nu predati studentilor ceea ce credeti, nu? Acum ce sunteti, om de stiinta sau predicator?
Clasa murmura. Studentul tace pana cand emotia se mai stinge.
Ca sa continuam demonstratia pe care o faceati adineori celuilalt student, permiteti-mi sa va dau un exemplu, ca sa intelegeti la ce ma refer. Studentul se uita in jurul sau, in clasa. E vreunul dintre voi care a vazut vreodata creierul profesorului? Clasa izbucneste in ras. E cineva care a auzit creierul profesorului, l-a simtit, l-a atins sau l-a mirosit? Nimeni nu pare sa fi facut asta. Deci, conform regulilor empirice, stabile si conform protocolului demonstrabil, stiinta spune – cu tot respectul, dle – ca nu aveti creier. Daca stiinta spune ca nu aveti creier, cum sa avem incredere in cursurile dvs, dle?
Acum clasa e cufundata in tacere. Profesorul se holbeaza la student, cu o fata impenetrabila. In fine, dupa un interval ce pare o vesnicie, batranul raspunde. Presupun ca va trebui sa crezi, pur si simplu….
Deci, acceptati ca exista credinta si, de fapt, credinta exista impreuna cu viata, continua studentul. Acum, dle, exista raul?
Acum nesigur, profesorul raspunde: sigur ca exista. Il vedem zilnic. Raul se vede zilnic din lipsa de umanitate a omului fata de om. Se vede in nenumaratele crime si violente care se petrec peste tot in lume. Aceste manifestari nu sunt nimic altceva decat raul.
La asta, studentul a replicat: Raul nu exista, dle, sau cel putin nu exista in sine. Raul e pur si simplu absenta lui Dumnezeu. E ca si intunericul si frigul, un cuvant creat de om pentru a descrie absenta lui Dumnezeu. Nu Dumnezeu a creat raul. Raul este ceea ce se intampla cand din inima omului lipseste dragostea lui Dumnezeu. Este ca frigul care apare cand nu exista caldura sau ca intunericul care apare cand nu exista lumina.
Profesorul s-a asezat.

PS: Studentul era Albert Einstein.”

תיאוריית היקום

Posted in Uncategorized on 8 Februarie 2010 by alec29


Sper sa nu adormiti cand voi spune ca m-am gandit la locul meu in univers, la randuiala a tot si a toate. Stiti vorba aia spusa cu tenta de ‘carpe diem’: „o viata are omul, si o dunga”. Ei bine, nu e intamplator. Eu cred ca totul pleaca de la dunga aia amarata. Si cum fiecare chestie are un opus, opusul dungii (-), pe care o asemuiesc expresiei ‘tot un drac’, reprezinta ce altceva decat doua dungi (+), adica echivalentul a ‘si peste toate s-a pus cruce’. La modul serios, cred ca la baza tuturor lucrurilor sta crucea, semnul lui Dumnezeu, aflat in varf, cel mai sus. Daca ne gandim ca cercul reprezinta sfera universului, reprezentarea fizica a spatiului, atunci putem face legatura, bagand crucea in cerc, si observand ca se potriveste numa’ bine, o linie a crucii fiind diametrul cercului, iar Dumnezeu centrul cercului. Apoi totul se invarte in cercuri concentrice, in jurul acestui centru. O multime de cercuri mai mici si mai mari, mai apropiate sau mai departate de centrul universului, Dumnezeu, fiecare din ele reprezentand universul unei entitati, cu energiile sale, cu astrele sale. Asta ne arata cat de mici suntem in univers. Galaxii, planete, oameni, celule, atomi, particule, pare o diviziune fireasca si nu reprezinta decat o mica parte din marele cerc. Pamantul se invarte pentru ca cercul se roteste. Totul e in miscare, totul traieste. Reincarnarea poate fi trecerea intr-o alta sfera, mai mult sau mai putin avansata. Spiritul reprezinta cu siguranta o punte ce umple golul, simbolul materiei pe care o stim. In cercul mic, din jurul lui Dumnezeu, centrul comun, e absolutul. Acolo e raiul, spre inelul ala ravnim cu totii. Apoi totul e organizat in cercuri tot mai largi, completand si extinzand sfera cu fiecare ciclu, dar nedepasind diametrul crucii. Opusul fiecarui lucru reprezinta punctul diametral opus, simetric, de pe acelasi cerc. De sus, totul pare o piramida. Dumnezeu e in varf, e al tuturor.