punct


Dezbracati de sacralitate, oamenii devin animale salbatice. Fortat de imprejurari, ma lovesc tot mai des de mentalitatea bruta a celor din jur. Astfel, doctrina generala considera ca nu exista suferinta fara sange, nu exista durere fara urme fizice. Nimic altceva nu conteaza. Psihicul, sufletul… sunt notiuni caraghioase. Totul se rezuma la ceea ce se vede, la ceea ce se stie, iar dovada palpabila e un argument. Restul nu. Aspectul cantitativ, material, primeaza. Spiritul e un moft. Intr-o lume a concretului, orice zvacnire interioara devine alint. Nimeni nu mai e dispus sa inteleaga, nimeni nu mai e dispus sa sustina. Nici macar cei foarte apropiati, care se identifica brusc in actionari ai vietii tale, impartindu-si procentele in haita. Poate nu vor sa conceapa ca nu e nici un paradox in a-ti trai mai profund prezentul, si nu e nici un afront adus spiritului de turma. Lupta e surda si oarba. Si e cu atat mai costisitoare cu cat nu exista nici o hemoragie care sa atraga atentia multimii. In general te conformezi si cedezi. Pentru ca esti constrans, pentru ca n-ai putere, pentru ca poate nu se merita. E ca si cum ai inota impotriva curentului. Ma simt ca un pacient care sufera de o boala grava la ambele picioare, ce risca a fi amputate. Pacient aflat in situatia de a decide. Ori operatia, una riscanta, scumpa, dureroasa si grea, care nu-i garanteaza vindecarea dar ar putea-o aduce, ori a ramane asa, cu dureri mai mici dar care-l macina constant, cu probabilitatea de a nu mai putea merge vreodata. Sigur, exagerez ca de obicei. Dar ma gandesc la ce nevoie as avea de picioare daca n-as sti incotro ma indrept… Traim din topor. Si asta ma omoara…

2 răspunsuri sa “punct”

  1. ‘dezbracatzi de sacralitate, oamenii devin animale salbatice’. intr-adevar, daca il respingem pe Dumnezeu din suflet ce ramane sunt doar instinctele si pornirile fizice, impulsul de a ne simti mai speciali decat toti ceilalti si de a sti mai bine si decat Dumnezeu ce e bine pentru noi.
    Cand suntem prea mandri pentru a cere ajutor de la Dumnezeu gandurie rele ne coplesesc, nu mai vedem nimic bun in cei care ne iubesc, toti ni se par a fi impotriva si incetam sa ne mai iubim noi pe noi, incetam sa mai iubim caci ura s-a cuibarit bine in inima si a impietrit orice sentiment profund.
    uneori cand ne simtitm marunti si vrem sa aratam lumii ca suntem speciali calcam totul in picioare….pacat!

  2. … si de la capat!

    Povestea asta-a fost un basm – un basm din mii de basme
    Ce curg prin noi, din neam in neam, ca armii de fantasme;
    Un vis nescris ce si-a aflat trairea, ce si-a cantat iubirea si pieirea
    Si s-a intors iar in abis, urmindu-si nemurirea.
    Doar voi, pribegi ai astor vise pe sub stele,
    Nu vreti decat in somn sa va-ncantati de ele…
    Si e pacat! Caci calea spre Ravnita Poarta
    E strajuita doar de-un Gand – care asteapta…
    Pe voi, pe altii – nu prea se stie bine…
    Dar cine vrea Trezirea, sa vina dupa Mine!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: