jurnalul fericirii mele

ma inchin in fata emotiilor. pentru ca ele sunt cuvintele prin care sufletul ne vorbeste. si atunci cand o face, totul paleste in jur. se intampla extrem de rar ca emotiile sa ma copleseasca. atat de mult incat sa nu am reactie, sa cad in transa. e vorba de sentimente. care nu trebuie explicate, ci pur si simplu traite. e si asta o arta, chit ca-i moda veche…

dac-ar fi sa m-apuc sa scriu jurnalul fericirii mele, probabil ca as constata brusc ca nu mai am cerneala. sau as deveni deodata orb sau mut. astia au, pesemne, simturile cele mai dezvoltate, astia stiu mai bine ca oricare din noi ce inseamna viata. nu exista o reteta, nu exista o regula. pentru ca libertatea nu isi pierde vremea cu asa ceva. cineva spunea ca bunul suprem al omului nu e viata, ci libertatea. dac-ar fi asa, am fi morti cu totii…

se spune ca trenul trece o singura data in viata prin gara, si daca nu esti pe peron sa te urci la timp, pleaca si nu se mai intoarce. l-ai pierdut pentru totdeauna. e o posibilitate. dar realitatea e mereu alta, si de aceea exista o a doua sansa. realitatea spune ca trenul respectiv opreste in fiecare zi, in aceeasi gara, la aceeasi ora. pentru ca cineva acolo sus ne iubeste. ne da, dar nu ne baga si in traista…

Un răspuns sa “jurnalul fericirii mele”

  1. cineva acolo sus……unde? did we ever met that someone?
    „jurnalul fericirii mele”…..nice sintagma…..dar ce e fericirea? lipsa nefericirii? asta dk ne luam dupa o alta postare….
    stim oare cand suntem fericiti? daca da, ce defineste fericirea? o putem asimila cu implinirea? cu un copil? cu o floare? cu o privire? cu un suras? cu niste ochi increzatori? cu niste ochi albastri? sau verzi? cu o atingere? cu o mangaiere? cu un sarut? cu o noapte de dragoste? cu mai multe nopti de dragoste?
    prin ce o definim? sau daca nu o definim cum stim ca e acolo si ne inconjoara?
    am simtit asta…..intr-o zi de mai….odata, demult, o zi cu soare, plina de zambete….eram cea mai fericita…sau cel putin asa credeam, simteam…apoi a trecut o zi, doua, o saptamana, doua, o luna, doua, un an… si mi-am dat seama ca in acea zi de mai nu am fost fericita….ci eram doar plina de iluzii….pacat…..apoi am revenim cu picioarele pe pamant si am spus ajunge….
    sentimentele le traim…cu intensitate, cu si mai multa intensitate daca vedem ca avem raspuns la ele….cu cea mai mare intensitate daca ne contopim sentimentele cu raspunsul la el….
    atat….deocamdata….e tarziu……
    pana data viitoare…..good nght america wherever you are….ca sa citam pe altii 🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: