cu Dumnezeu inainte

Nu mai stiu ce fel de copilarie am avut, da’ stiu ca mi-e dor de ea. Erau vremurile in care stiam sa apreciez cu adevarat orice noutate din viata mea. Acum nu stiu sa mai apreciez ceva. Atunci stiam ca am o viata inainte si multe chestiuni interesante de descoperit. Si acum stiu, numai ca nu mai e o viata ci cu indulgenta jumate din ea, simt ca am trait destule chestiuni si ca ar mai fi putine, da’ foarte putine de descoperit. E ca si cum ravnesti mult la ceva si cand l-ai obtinut ti-a scazut brusc interesul. Banuiam de atunci, in scrierile din revista scolii parca, banalul ce ne inconjoara. Stiu ca unul din titlurile mele de atunci era simplu sau atat de simplu. Acum imi dau seama ca aveam dreptate. Am ajuns intr-un punct in care realizez banalitatea din jur, ma plictiseste usurinta cu care poti obtine totul si ma dezgusta chiar lipsa de bun gust ce ne invaluie pe toti. Ca niste cartofi incoltiti ingramaditi intr-un sac de rafie, produs de export. Asa ca putine lucruri ma mai incanta. Si putine persoane. Nu stiu cum va fi viitorul, daca va fi, da’ stiu ca directia e gresita. Ii zic soferului sa opreasca. Nu-mi raspunde. Si totusi il cunosc de undeva. Parca din icoane. Usile sunt blocate, n-am de ales. Ma surprinde cat de calm e, si cum respecta toate regulile din trafic. Nu stie sa se enerveze. O voce imi sopteste: mergi cu Dumnezeu! P.S: Imi plac provocarile. Nu-mi place imnul national.

8 răspunsuri sa “cu Dumnezeu inainte”

  1. […] Cu Dumnezeu inainte Wed Oct 13, 2010 9:30 am Nu mai stiu ce fel de copilarie am avut, da’ stiu ca mi-e dor de ea. Erau vremurile in care stiam sa apreciez cu adevarat orice noutate din viata mea. Acum nu stiu sa mai apreciez ceva. Atunci stiam ca am o viata inainte si multe chestiuni interesante de descoperit. Si acum stiu, numai ca […] […]

  2. Frumoasa postarea Alex. Ca si blogul de altfel. Am preluat si eu de pe el cite o poza, cite o idee…chiar cite un articol intreg. Cel cu Einstein a fost extraordinar. Felicitari pentru rabdarea si sirguinta cu care scrii. Te urmaresc cu placere.

  3. Alex, clipul de pe Youtube, cel cu Madalina Manole, facut de tine, mi-a placut mult. Bafta in continuare!

  4. Florin, multumesc mult pentru aprecierile tale. Ma bucura. Legat de preluarea a cate ceva de aici, am si observat poza profilului tau de pe facebook… Minunata de altfel. Ce sa zic… mai poti veni si tu c-o idee, cu imbunatatiri, cu un sfat, cu un ajutor, oricine e binevenit. Sunt deschis si imi plac provocarile. Numai bine!

  5. Alex, blogul tau poarta amprenta ta. Parerea mea e ca este reusit si ar fi pacat sa intervina cineva in el. Dar daca vrei un sfat, eu as zice ca daca ai avea din cind in cind cite o postare cum a fost cea cu Dumnezeu vs. stiinta, Madalina, sau cea cu bancurile care au fost foarte reusite, cred ca ar fi minunat. Cite un articol mai deosebit, foarte frumos, cum sint unele din articolele tale, ar fi excelent si interesant. Eu l-am postat si pe facebook, pt. ca mi-a placut. Si din cind in cind, postez cite un articol. Unele din articolele tale le-am primit pe mail de la prieteni, deci esti citit. Cred ca este numai decizia ta, ce doresti sa faci in continuare.

  6. azi mi-era dor sa ascult cateva melodii cantate de enya si cum mi-au indus o stare din aia in care vroiam sa ma relaxez citind ceva, mi-am aruncat din nou ochii pe blogul tau…si din nou a aparut un zambet in coltul gurii…mi-a atras atentia in special articolul la care iti las comentariul…si ma gandeam ca totusi timpul e cel care le rezolva pe toate, noi doar suntem cei care facem ca lucrurile sa se intample mai repede (pentru ca nu avem rabdare). si chiar daca nu credem ca orice trece in timp, avem suficiente dovezi in jur si nu numai, doar ca trebuie sa deschidem ochii. fiecaruia ii e dor de copilarie, de parinti (azi am fost mai melancolica, am avut un moment cand fredonam „enigmatici si cuminti” :D), de cineva mai drag, insa ne pierdem rabdarea cand vedem ca lucrurile nu se rezolva atunci cand vrem noi…in unele cazuri timpul iti rezolva problemele intr-un mod favorabil, alteori roata se intoarce si poti invata ceva din asta sau nu. de ce/cine mi-e mie dor? 😕 de tata, de mancarica cu prune uscate facuta de bunica, de parfumul mamei cand imi dadea un pup ca sa ma trezeasca atunci cand se intorcea de la servici, de need for speedul jucat cu fratele meu – culmea, astea fac parte din copilaria mea si ma fac sa vad ca am mai crescut un pic…ce mai trece timpul…si nu poti spune altceva decat „cu Dumnezeu inainte”. sunt multe de spus, dar trebuie timp

  7. nu, timpul nu le poate rezolva pe toate. asa cum Dumnezeu iti da dar nu-ti baga in traista, asa si timpul, poate fi un medicament, dar daca nu tii regimul care trebuie totul e in zadar.

  8. Un din expresiile favorite ale romanilor „Cu dumnezeu inainte”…adica nepregatiti, fara planuri, fie ce-o fi…Cam asa e si tara noastra….Mentalitatea asta ne tine la coada Europei. In Occident oamenii au renuntat la religie si au inceput sa-si traiasca singuri vietile. Si traiesc bine

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: