Absolut genial! Nu eu…

Ma felicit ca am facut o selectie, zic eu originala, cu o serie de fraze ale unor bloggeri, stimabili ca noi toti. Mie mi s-au parut absolut DEMENTZIALE. Si daca sangele meu va curge in acelasi sens unic, fara a fi oprit de comunitari sau blocat in trafic, poate voi continua selectia. Pentru asta trebuie sa va ridicati in picioare.

– „partea cu foamea si sloganul ăla nemuritor cu “dragostea trece prin stomac” mă rod pe mine. Poate că aş fi de acord în anumite contexte că dragostea trece prin stomac, gen am naufragiat doar noi doi pe-o insulă pustie şi nu avem pe cine să mâncăm, el scoate cuţitu’, îşi epilează piciorul stâng după care şi-l taie, îl lasă la fezandant câteva ore cu plante aromatice, îl frige la foc moderat şi mi-l oferă mie pe frunze de palmier. Asta pentru mine ar fi o cină romantică reuşită şi o dovadă de dragoste de netăgăduit. Sexul pe de altă parte e puţin probabil să aibă aceeaşi traiectorie ca dragostea, poate doar rezultanta schemei aparent simplă, 4F, din care prima componentă a ecuaţiei (femeia) a citit articolul intitulat „Nu, sperma nu îngraşă” din Cosmo, drept pentru care ai tras lozul câştigător, forţa fie cu tine frate!  Foamea chiar o-nţeleg , încă din vremuri imemoriale când priveam în sevraj prin felia de carpaccio către bec şi mă-ntrebam ce e mai subţire: felia de carpaccio sau pereţii stomacului meu? Ce mă depăşeşte complet e imixtiunea procesului digestiv în cel erectil. Sigur e ceva evident dar am învăţat că Napoleon e mort de prea mult timp si bărbaţii care încă mai mişcă fac lucrurile succesiv”;

– „pe mine in copilarie m-au batut de trei ori pe zi minim, in genere cel mai mult pentru motivul ca existam. si unul si celalalt. celalalt mai mult, pentru ca il innebunea ca ma impiedicam mereu pe scari, si imi futeam firul de la ciorapii pretty in scarlet, in care ma obligau sa defilez mandra si obligatoriu dreapta de spate, sa vada vecinii ca suntem oameni cu stare, desi eram orice altceva. prima data cand am realizat ca sunt relativ sonata, a fost in momentul in care m-am indragostit pentru prima oara. si in loc sa ma joc de-a fluturii in stomac, de-a sarutul fugar pe la colturi, de-a bagatul mainii lui pe sub bluzele mele dantelate, eu manifestam dorinta bolnava de a fi lovita peste fata. senzatia de violenta imi oferea pe vremuri o anumita siguranta. la 15 ani m-am apucat de baut. vodca. la 17 ani nu-si mai facea efectul. si ajunsesem sa dorm cate 3 ore pe noapte, iar in restul timpului sa ma masturbez. fara absolut nici un rezultat. motiv pentru care m-am trecut pe pastile. si intr-un final m-am apucat sa scriu. la 18 ani mi-am depus virginitatea in palmele unui barbat ales cu zece ani inainte. nu am simtit absolut nimic, nici macar vreo urma calda de tandrete pe piele. din acel moment am decis sa reduc toti barbatii la stadiul de animal. cele mai coerente clipe din viata mea au fost acelea in care nu m-am putut opri din plans. abia atunci m-am inteles pana la capat. imi asum dreptul de a-mi renega orice senzatie de dor. dorul ar trebui sa se spele cu sapun Dove de castraveti. ma voi stradui intens in acest sens. boule, daca ti-as fi spus ca toate mi se duc dracului, iar tu nu esti aici, ar mai fi insemnat ceva?”;

– „daca ai breton, ai parul lung sau scurt?! La noi la biserica avem discutii deja de ani lungi pe anumite teme ca: parul femeilor crestine (adica cat de lung trebuie sa fie, ca nu trebuie sa fie vopsita, carliontata, etc.). Unii dintre noi (si eu) am par lung cu breton. Unii din biserica spun ca nu ar trebui sa avem breton, pentru ca asta inseamna ca inainte avem par scurt iar in spate avem par lung. Altii spun ca se poate permite atat. Iarasi unii spun ca fiecare femeie ar trebui sa aiba un par atat de lung ca si Maria , cea care a sters cu parul ei picioarele Domnului Isus, iar altii spun ca pana la umar este deja destul de lung parul unei femei crestine. M-ar interesa cum vedeti dumneavostra aceste lucruri”;

– „Ce ciudate sunt femeile din ziua de azi! Să vedeţi: eram la o prietenă, jucam tabinet, când apare nepoată-sa, fată la vreo 26 de ani, arătoasă, energică, femeie ca lumea. „Of”, zice, „nu ştiu ce să fac. Mă tot caută un băiat, coleg de firmă, că să ies cu el, să mergem la mare, la concert, la teatru, câte şi mai câte. E îndrăgostit de mine, şi şi mie îmi place de el, dar zău n-am acum timp de aşa ceva, am o grămadă de chestii pe cap…”„Păi”, spun eu, „o chestie în plus nu strică uneori. Cum arată băiatul?”„Bine, bine de tot, nu asta-i problema…”, zice ea şi oftează iarăşi, şi de fapt a tot oftat cât a stat acolo, cam o dată la trei minute. „Doar că nu ştiu cum să scap de el, nu ştiu ce să mai fac…”N-am mai zis nimic, că era clar că îmi bat gura degeaba, îi intrau vorbele mele pe o ureche şi îi ieşeau pe cealaltă, dar m-am gândit cum era pe vremea noastră, adică când eu şi Veta eram tinere. Venea un băiat la mine, de exemplu, îmi pupa mâna, cădea în genunchi şi începea să-mi vorbească că mă iubeşte. Eu îl ascultam încercând să mă prefac că-mi pasă, după care îi ziceam „Bine. Dacă vrei să ai o şansă, adu-mi marea şi sarea”. Ăla pleca, se întorcea peste două zile cu marea şi sarea, eu ziceam „Nu-s bune, marea-i prea gri şi sarea are prea puţin iod”, el pleca, se întorcea cu altele, care iarăşi nu-mi plăceau, şi tot aşa. Doar că nu făceam asta din răutate, ci din bunătate: îmi era clar că băiatului respectiv îi lipseşte un scop în viaţă, şi ce mă costa să i-l ofer? Lui îi făceam un bine punându-l la treabă, iar mie îmi făceam un bine pentru că uneori băieţii respectivi veneau cu marea şi sarea perfecte, şi atunci era mişto. Nu mult, dar măcar o vreme, câteva luni, câteva săptămâni, patru zile, cine ştie. Ei, erau alte vremuri, clar”;

– „cu cît cunosc mai mulți oameni, cu atît îmi dau seama că ceea ce pentru mine și mulți alții pare ceva natural și indispensabil, pentru alții e opțional și sporadic. Ca de exemplu, spălatul”;

– „cica un nebun a calcat cu masina tot orasul caransebes. tot orasu caransebes mergea cu motocicletele pe aeroportul din caransebes si zeci de mii de turisti aplaudau si mergeau cu masinile pe acolo si faceau poze. a iesit un carnagiu. au murit 5 oameni. 4 din ei sunt ok si dau interviuri la antena3. al cincilea are o gaura in cap si tot orasul caransebes s-a strans acolo ca sa vada cum arata creierul. purtatorul de cuvant al IPJ caransebes e o fata misto. a vorbit la tv si o admiram pentru asta. felicitari fata! te iubim! a zis ca ii place cuba libre, ca aseara era cam plictiseala in bamboo, ca il adora pe bote. am zis ca mi-am luat chiloti botezatu maro? sunt buni. mi-au redat increderea in mine”;

– „pe strazile murdare de urme de pasi apăsaţi, nu sunt cel mai bun dintre trecatori. Şi nici cel mai iute. Însă-mi ştiu drumul. Nu ştiu să m-opresc. Dacă eu sunt cuvant, tu eşti randul în care vreau să m-aşez. Iar biletul meu e dorul de tine. Suntem singuri. Şi-ai putea fi visul oricui. Întotdeauna poti alege sau poţi renunţa. Dar ma-ntreb: de ce eşti aici? Pentru cine? Eu cred că meriţi sa capeti aripi. Până-ţi cresc ale tale, ia-le pe astea ce n-au teamă de vânt, de furtuni sau de zborul în doi. Eu am să merg prin nisip şi prin iarbă, desculţ. De când mă ştiu, sunt doar om”;

Un răspuns sa “Absolut genial! Nu eu…”

  1. =)) complexa fiinta asta umana…si cam cand incepem si noi sa ne intelegem unii pe altii si lumea ce ne inconjoara…murim :)))

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat: