N(o)eve(mbe)r again…

… iar si iar. pendula fara plamani, alearga ca un zar …

… nostalgii nesfarsite, trecut, amintiri, durere. adaptare, iubire, implinire si totusi tacere …

… idealuri, sperante, impreuna. bucurii efemere, ireversibil, minciuna …

… iar si iar, pendula grabita, da-mi al tau har …

Nimic niciodata vs. Totul totdeauna

totul sau nimic. de multe ori gandim doar in alb si negru, insa se pare ca nuantele de gri dau vietii culoare. aduni anii in noptiera si realizezi ca niciodata nu poti avea totul, dar te consolezi cu gandul ca nimic nu e pentru totdeauna pierdut. niciodata nu va mai fi la fel (regrete eterne pentru ce vrei sa indrepti si nu mai poti) si totul e in schimbare. clisee si zvacniri.

imi place expresia “niciodata toamna nu fu mai frumoasa ca acum”. e intruchiparea unui romantism boem, zice yin. e o vrajeala si hai, lasa prostiile, treci si fa lucrurile sa mearga, zice yang. simpatici astia doi. armonia fortelor opuse, cum zicea careva. lumini si umbre. 

extaz si agonie. a avea totul pare incitant, dar e plictisitor. totdeauna am crezut ca tot ce se obtine usor nu e pretuit indeajuns. nimic insa nu e atat de greu de obtinut intr-o lume in care niciodata totul nu a fost mai putin pretuit ca acum. dreptul fiecaruia la degradare, voit sau nu. pro si contra.

balanta inclina. nu mai e simetrie. e monotonie si ceatza. niciodata nu am simtit atata decadere in jur ca acum. subiectiv sau obiectiv. niciodata nu am vazut atata manipulare in masa. niciodata raul nu a fost mai nesimtit ca acum. pe fatza. pe din dos, se intrevad alternative nule. x si 0. jucam?

Superlativul Michael

Michael Jackson imi aduce aminte de copilarie, de adolescenta, de prima muzica buna pe care am ascultat-o in viata mea. A trebuit sa moara ca sa ne dam seama cat a insemnat. Michael a fost idolul a zeci de milioane de oameni. In anii ‘90, era un adevarat zeu, sau o “legenda in viata” asa cum a fost desemnat oficial prin unul din cele 13 Premii Grammy primite. Michael a reprezentat enorm, nu doar prin realizarile sale de exceptie, cum ar fi pozitia din cartea recordurilor, ca ‘cel mai de succes artist al tuturor timpurilor’. De pilda, ce alt artist din ziua de azi mai poate vinde peste 750 milioane de discuri? Dansul sau aparte stil ‘moonwalk’, concertele sale, au fost venerate de procente insemnate din intreaga planeta. Michael ne-a invitat la dans dupa anii comunismului. Cu el am crescut, cu el pasii copilariei ne-au educat mai mult decat o facusem pana atunci. Personal, mi-au placut la el discretia si modestia unui artist care a promovat, atat muzical cat si financiar, respectul pentru copii si mediu. Si tot personal, consider ca toate acuzele ce i s-au adus de-a lungul timpului, inclusiv procesele, au fost pretul pe care trebuia sa-l plateasca pentru celebritatea sa, pentru deranjul de a fi fost mai in voga decat insusi presedintele Americii. Michael a fost, inainte de toate, un reper care a marcat sfarsitul secolului trecut. Cu o copilarie chinuita, cu avant si decadere, nu a fost omul perfect, pentru ca nu putea fi ceea ce nu a existat vreodata. Uitandu-ma in prezent, nu mai vad nimic de valoarea lui. Uitandu-ma in urma, imi imaginez ca poate doar un Elvis are nevoie, intr-o alta lume, de un concert alaturi de Michael. Poate macar acum acea lume pe care si-a dorit sa o vindece si sa o faca mai buna (‘heal the world’), sa fie mai dreapta cu el…  Michael, Rest in Peace!

Dumnezeu avea ochi albastri

“In munti, acum, e-un fel de-nlacrimare/ Si lacrimile picura mereu/ De parca s-a-ntamplat ceva ce doare/ Si astazi, plang, in loc de fiecare/ Ochii albastri ai lui Dumnezeu…   Noi stam in ochii lui si-avem de toate/ Si suntem asezati si calatori/ Si el cu-aceleasi lacrimi ne strabate/ Si-n ele, cand altfel nu se mai poate/ Cadem si noi din ceruri uneori…   Sunt toate intr-o ordine fireasca/ Se frange tot ce se cuvine frant/ E masca unde este loc de masca/ Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca/ El, uneori, ne plange pe pamant…   Acum, in munti, sunt lacrimi si e ceata/ Si soarele s-a spart ca un deochi/ Vai, Doamne, tu ne dai aceasta viata/ Si o gustam cu mila indrazneata/ Ce bine ne simtim la tine-n ochi…   Din ochii tai, lumina lumii vine/ Si tu chiar intunericu-l descosi/ Si-am vrea sa-ti fie totdeauna bine/ Si, uneori, ne temem pentru tine/ Sa nu orbesti de-atatia pacatosi…   Sunt toate intr-o ordine fireasca/ Se frange tot ce se cuvine frant/ E masca unde este loc de masca/ Pe noi, pe toti, din pleoapa lui cereasca/ El, uneori, ne plange pe pamant.” (Adrian Paunescu)

Saptamana Mare

Evident, e o saptamana la fel de lunga sau la fel de scurta ca si celelalte 51 ale anului. Intre timp, traditiile dispar rand pe rand. Uitam ce obisnuiam odata, dar avem viza de occident. O saptamana obisnuita, cum altfel…

 Vreau sa fie totusi un post optimist, pozitiv. Nu m-am putut abtine dar incerc s-o fac.

Cu timpul, am realizat ceva important. Credinta nu e o piesa de teatru. Chiar daca regizorul e doar unul, acolo sus, chiar daca fiecare ne interpretam rolul principal (din pacate unii sunt actori secundari in propria lor viata), chiar daca spectatorii vin si pleaca, unii mai des, unii mai rar, unii ne aplauda, altii ne huiduie, unii ne respecta, altii mai putin. Credinta sta in noi insine, si de acolo ar trebui sa se simta. Orice altceva e formal. Daca pentru manifestarea credintei s-a inventat judecatorul si cele 2 camere ale sale (libertate si puscarie), pentru credinta insasi s-a inventat alt judecator, la mansarda, Dumnezeu si cele 2 camere ale Lui (raiul si iadul). Impreuna, toate astea formeaza cele 4 camere ale inimii. Bine si rau. Insa un bun crestin nu e masurat in parametri cantitativi, gen numarul de matanii efectuate pe minut, numarul de zile de post tinute, numarul de lumanari aprinse sau numarul de lacrimi varsate mai mult sau mai putin. Un bun crestin inseamna conduita morala, inseamna fapte bune, inseamna bun simt, respect, inseamna un caracter adevarat, inseamna evlavie. Asa cum nu e suficient sa iubesti, mai trebuie sa stii si cum s-o faci, cum s-o arati. Altfel, nimic bun.

Nu-s eu in masura sa vorbesc despre fericire, mai ales ca nu-s asa usor de multumit. Dar stiu cateva cai prin care se poate ajunge mai repede la ea. Sa fim deschisi la minte (sa tintim mai sus, sa acceptam provocarile), privind dincolo de limite (de exemplu, am aflat ca celebra vorba “crede si nu cerceta” n-avea nici o treaba cu biblia asa cum banuiam eu mai demult), sa avem incredere in noi (daca vrei, poti), sa nu ne fie teama (de exemplu moartea nu e decat o stare faina, de liniste, care face trecerea spre ceva mai bun, ca sa nu scriu aici de nivele spirituale, aure energetice si alte trasnai), sa fim optimisti (what the fuck), sa gandim pozitiv ( ) si sa credem. Adica sa fim mai buni…

Doamne-ajuta!

Criza de valori

Dincolo de toate, ne confruntam cu o criza de valori. Nu mai avem varfuri, nu mai avem etaloane, nu mai avem repere. Nu mai avem modele. Nu mai avem oameni cu adevarat valorosi. Nu mai avem nici solutii.

Apreciez si admit totodata ca inca mai sunt exceptii. Numai ca exceptiile de valori nu se regasesc, din pacate, in prim plan, ba inca nici macar nu sunt mediatizate. Trendul si masinaria de indepartare a lor sunt bine puse la punct. Poate chiar ireversibile.

Ca si in economie, acolo unde bazele subrede au construit un castel frumos de nisip (estetica tip dubai) care s-a prabusit, logic, dand nastere crizei financiare globale, la fel va fi si in celelalte domenii, atatea cate mai sunt. Nu te poti astepta ca lipsa valorii, a orice e bun si durabil, sa reziste in timp. Ma tem insa ca o astfel de criza poate fi mult mai devastatoare ca cea financiara de acum. Ar fi fatala.

 

Penal !

M-am saturat de intoxicatii. Vreau sa respir. Zi de zi suntem dresatzi intr-o veselie. Dar ne si place al naibii de mult. E ca un drog, suntem dependenti de el. Criza mondiala in tot 3D-ul ce ne inconjoara. CE ATATA CRIZA? Stam si ne plangem pe unde apucam. Solutii! Unde-s solutiile? E ca in bancul ala cu ciobanul cretin (orice asemanare cu personaje reale nu e intamplatoare) care striga aiurea ca vin lupii pana cand aia chiar se simt si vin intr-un final. Sau cand ti se spune o gogomanie de n ori pana cand chiar ajungi sa o crezi cu adevarat.

Ce atata vaicareala?! Mass-media e campioana. De 2 bani. Fatalitate maxima. Ei ne bateau la cap ca in 2000 e sfarsitul lumii, ei ne alungau pe campuri de teama cutremurelor devastatoare iminente, ei ne puneau crucea la toti scriindu-ne la capatai “gripa aviara”, ei alimenteaza criza cu super-previziunile specialistilor, analistilor si expertilor care au prevestit criza imediat dupa ce ea a inceput, ei au promovat valori nebanuite ca magda ciumac, ei ne baga pe gat zi de zi eroi ai neamului precum handbalistul marian cozma, ei fac si dreg.

Dar adevarata vina nu o au ei, ci noi. Pentru ca de la noi pleaca totul, asa cum “de la rusi vine fata”. Noi facem rating lui becali si simona sensual. Noi accesam intr-un ziar (statistic dovedit) cel mai mult articolele indecente sau referitoare la sex. Noi ii invatam cu spagi, mergem cu plocoane, umblam cu atentii. Noi aruncam gunoaiele si mucurile direct unde ne taie. Noi suferim de nepotisme la munca si suntem mandri ca avem relatii. Noi le dam lor voturile, increderea si puterea. Noi barfim, injuram, jignim, trisam, cersim. Noi avem interese si teribilisme in loc de biblie si de cei 7 ani de acasa. Noi consumam intr-o veselie pana la si chiar dincolo de refuz. Noi facem cate si mai cate.

Inainte de a ne vaicari, sa facem ceva mai bun. Inainte de a da vina pe altii, sa ne uitam bine de tot in gradina noastra, sa ne examinam. Eu unul, cand fac asta, ma intunec. Si dau in diabet.

Abramburica

Consumul excesiv de zahar dauneaza grav sanatatii. Nu e neaparat un post in sine, ci mai degraba doar un drept la replica. Se pare ca o amica a tinut neaparat sa ma treaca in pomelnic, in ideea de a-mi critica opinia formulata mai demult despre un film. Nu degeaba motto-ul acestui blog incepe cu ”repere morale…”; se pare ca am devenit fara sa vreau un etalon, fie el si negativ. Asadar (eu cica eram amicul):  respectivul amic considera ca “august rush” reprezinta o capodopera a cinematografiei moderne. Acelasi respectiv argumenteaza afirmatia prin trasaturile peliculei: un basm tru, ultra-romantic, cu un happy-end tras pana la epuizare de par, o actiune pe variatiuni muzicale unice, un scenariu detectabil din spatiu, scene de o profunzime nebanuita (exemplul tinerei intelectuale care se culca cu un baietzash necunoscut pe acoperisul blocului, nu-si stiu nici macar numele dar ea ramane insarcinata si pastreaza copilul, etc). Cand amicul vede astfel de pseudo-filme, pe bune ca ar propune si o noua clasificare a filmelor, dupa IQ-ul degajat. Pe unii (ce-i drept, putini) ii face sa rada, pe altii ii face sa planga cu lacrimi de crocodil. Amicul e de parere ca nu merita sa intre in detalii referitoare la ‘calitatea’ bandei cinematografice cu iz de siropozitate, si, ca un exemplu, recomanda tuturor admiratorilor personajului principal, Keri Russell (un fel de barbatul fatal – tokyo hotel), sa il divinizeze intr-unul din ultimele sale filme (2008): “bedtime stories”. in traducere libera “povesti de adormit copiii”. relevant…  (P.S. pentru detalii obiective, accesati: http://www.cinemagia.ro/movie.php?movie_id=18653&what=pressreviews#464)

Martisorul meu…

Martie…

Cautam adesea texte sofisticate, intortochem cuvintele pana isi pierd gustul, cautam fericirea hat departe, ne incurcam in strategii fine, cautam raspunsuri imposibile intr-o lume tot mai relativa, actionam mecanic invartind de zor rotitzele rutinei, cautam confirmari imediate pentru un ego flamand de mandrie, inventam scuze facand reguli dupa bunul plac, cautam totul si nu gasim mai nimic… Forma fara fond, invelis fara continut, uitam esentialul, izgonim naturalul si ramanem proprii prizonieri. Simplu, frumos, emotionant. De aceea apreciez calitatea martisorului meu…:  

“Buna dimineata, dragul meu!…ce zi frumoasa e afara…ce soare dragutzel si cerul e asa de senin…as vrea sa fiu o « meiutza » iar tu sa fii un « meiutz » si sa fim liberi, sa zburdam impreuna peste campiile verzi, sa ne jucam acolo o zi intreaga, in natura, sa ne bucuram de caldura ce vine o data cu primavara. Si cum ne jucam noi asa sa ajungem intr-o padurice pe unde trece un rauletz cu o apa limpede, de se vad pietrele si pestisorii care inoata in el. Acolo ne oprim si bem putina apa pentru ca suntem insetatzi dupa atata joaca. Ne continuam drumul si ajungem intr-o poienitza cu multe multe flori, toate sunt asa de colorate si de frumoase, iar tu sa rupi cateva floricele cu boticul tau, sa mi le dai iar eu sa iti multumesc mangaindu-ma usor de tine. Suntem cam obositzi si ne oprim sa papam putina iarba si sa ne odihnim. Se apropie seara si trebuie sa ne intoarcem acasa, dar suntem fericitzi pentru ca maine e o noua zi si ne putem intoarce pe campiile noastre verzi si ce e cel mai important e ca suntem impreuna, noi doi, nu conteaza daca o zi e mai innorata sau ploioasa pentru ca stim ca va aparea din nou soarele dragutzel.”

Martie…

Cand coincidenta e nominalizarea consolarii…

1) cand dumnezeu nu mai gaseste vreo explicatie, inventeaza stopul cardio-respirator. consolare…?

2) cand in merchandising primeaza regula celor 5R (the Right product, the Right quantity, the Right place, the Right time, the Right price), in sharlatanie primeaza regula celor 5P (perfidie, perversitate, prefacatorie, ploconeala, penibilitate). nominalizare…?

3) cand ne vom intreba iar si iar “de ce”, la orice nivel, sa ne gandim ca simboluri ca mitropolia, teatrul national, gara, aeroportul, spitalul, pasajul subteran, etc, sunt pe butuci si schele de ani de zile, in timp ce peste noapte au aparut zeci de filiale de banci si alte asemenea. coincidenta…?

4) cand e trendy sa fii cool, e marfa sa fii emo, cele mai ravnite meserii devin modelingul, mixajul, make-up-ul, caut definitia kitsch-ului in dex: termen folosit pt a desemna arta de prost gust, obiect decorativ, reproducere sau copiere pe scara industriala a unor opere, multiplicate si valorificate comercial, pseudocalitate, etc. incotro…?

5) cand nu mai am ce scrie, scriu o poezie, veche si tarzie, cum imi place mie: teatru (alex palade): calcam pe tigai innegrite de fum/ talang plescaia si lumea in drum/ cica sssst, taceti, ca trece-un nebun/ dar eu ma simteam fireste, oricum…/  de foame, descult sau bezmetic ce-o fi/ nu mai eram cum credeau ca ar sti/ si ce se holbau! bunei, catei si copii/ talang defilam si ma uitam ca sa vii/…  un colb de praf lasam dupa mine/ copitele-mi vorbeau placut despre tine/ talang se scurgea inima-n vine/ forfoteai si zvacneai, te-aprindeai de rusine/… talang te-am rapus si ce fericire/ si nimeni eram si cata uimire/ cum te-am cerut de sotie-n nestire/ cica sssst, aplaudati! e arta-n iubire…